ARISTON lanseaza noua campanie de înlocuire a parcului de centrale termice

11 august 2014

„Am luat decizia de a continua programul de înlocuire a parcului de centrale termice vechi şi în acest an deoarece urmăm trendul natural al pieţei. În plus, în acest an încurajăm cu precădere achiziţia de modele în condensare, de ultimă generaţie, care aduc beneficii suplimentare comparativ cu modelele convenţionale”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Acesta a sublinat că motivul pentru care în acest an s-a ales realizarea acestui program doar pentru modelele în condensare este dorinţa de educare a pieţei cu privire la tehnologia condensării care, potrivit studiilor Ariston, este cunoscută doar de circa 35% dintre români, comparativ cu ţările vestice, unde majoritatea centralelor instalate sunt din această categorie.

În plus, centralele termice în condensare sunt conforme cu normativele Erp (directive apărute ca urmarea obiectivelor UE privind protecţia şi respectul faţă de mediu) ce vor intra în vigoare la nivel european începând cu septembrie 2015 şi prezintă multiple avantaje atât din punct de vedere al consumului, cât şi al protecţiei mediului înconjurător.

“Menţionez că totodată am observat o schimbare a comportamentului de achiziţie al românilor în momentul înlocuirii centralei. Astfel, aceştia înţeleg tot mai mult beneficiile centralelor din noua generaţie şi se arată tot mai interesaţi de astfel de modele”, a mai adăugat reprezentantul companiei.

Economii de 35% la consumul de gaz

Conform Ariston Thermo România, principalul motiv pentru care tot mai mulţi români optează pentru o centrală termică în condensare este scăderea cu până la 35% a consumului de gaz şi, implicit, a costurilor lunare.

„Modelele în condensare dispun şi de o eficienţă foarte ridicată - de până la 108%, comparativ cu centralele convenţionale ce au un randament de aproximativ 94%. Astfel, consumul redus de gaz şi eficienţa fac ca diferenţa de preţ dintre un model în condensare şi unul convenţional din gama de top să se amortizeze în aproximativ 2 – 3 ani”, a afirmat Cătălin Drăguleanu.

Centralele termice în condensare reprezintă o inovaţie tehnologică aplicată generatoarelor de căldură. Sistemul de operare al acestui tip de centrale este foarte simplu: în urma arderii combustibilului rezultă un amestec de gaze arse şi vapori de apă. Cantitatea de caldură ce ia naştere la ardere include atât puterea gazului, cât şi puterea rezultată prin condensarea vaporilor de apă. Astfel, datorită schimbătorului de căldură din oţel-inox cu modul premix, se obţine un randament superior şi o reducere substanţială a emisiilor de carbon şi noxe.

Preţul nu mai este principalul factor de achiziţie

Raportat la piaţa de înlocuiri, repezentantul Ariston afirmă că la achiziţia unei centrale termice românii nu mai pun atât de mult accent pe preţ, înţelegând că există aspecte mult mai importante în rentabilizarea rapidă a investiţiei şi obţinerea unui confort optim.

„Cei care au deja experienţa folosirii unei centrale termice în ultimii 10 ani, înţeleg că preţul nu este cel mai important factor. Pentru aceştia contează în primul rând experienţa avută cu centrala ce trebuie înlocuită, afinitatea faţă de brand, dar şi nivelul de satisfacţie pe care l-au avut faţă de serviciile post vânzare care sunt, de asemenea, foarte importante”, a mai spus acesta.

Reduceri de până la 500 lei prin noul program

În ceea ce priveşte noul program de înlocuire a centralelor vechi – „Avantaj dublu” -, reprezentantul Ariston a subliniat că, în acest an, acesta se desfăşoară în perioada 1 august 2014 – 31 decembrie 2014, reducerile acordate fiind cuprinse între 250 şi 500 de lei.

Pentru a răspunde cerinţelor pieţei locale, Ariston a inclus în programul Buy Back două dintre noile modele de centrale termice din gama GalEvo – Genus Premium Evo şi Clas Premium Evo. Astfel, clienţii pot merge în magazinele distribuitorilor parteneri ce iau parte la promoţie cu vechea centrală, indiferent de marcă, şi pot alege unul dintre modelele enumerate cu o reducere considerabilă.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram