Asociația Firmelor Bihorene a încheiat prima etapa din programul quot;AFB Advantage quot;

8 august 2012
Autor:
dowmedia08

Asociația Firmelor Bihorene a încheiat astăzi prima etapă din cadrul programului "AFB Advantage". Studenți ai Facultății de Management Grifiths din cadrul Universității Emanuel din Oradea au contactat peste 1400 firme bihorene dintre care 231 au fost interesate să-și promoveze produsele prin intermediul acestui program. Beneficiarii direcți ai "AFB Advantage" vor fi respectivele firme, care își vor mări volumul de vânzări, și salariații firmelor membre ale AFB, care vor beneficia de prețuri mai mici la toate produsele promovate în cadrul programului.

Radu Silaghi, director executiv al AFB a declarat: ”Succesul acestei prime etape ne arată că firmele bihorene au nevoie de inițiative cu impact la nivelul consumului, care să le ajute să-și mărească baza de clienți. În același timp, managerii și antreprenorii membri ai AFB pot să ofere salariaților o satisfacție mai mare facilitându-le prețuri mai mici la multe produse din coșul lor zilnic. AFB va continua să aibă astfel de inițiative, care, alături de partea de reprezentare a interesului patronatului bihorean, să aducă plus valoare mediul de afaceri din Bihor"

"AFB Advantage" și-a propus să fie primul program de promovare cu impact asupra vânzărilor firmelor care își desfășoară activitatea în județul Bihor și să aducă împreună furnizori și consumatori, persoane juridice sau fizice care pe baza unor discounturi oferite pot beneficia de avantaje comerciale. Mai precis, firmele care au produse cu desfacere în sistem retail pot participa la program oferind discounturi la vânzare către salariații firmelor din AFB care sunt în postura de consumatori. Până în acest moment, AFB are un număr de 5300 de salariați, care vor primi fiecare un card pe baza căruia vor putea avea acces la discounturile oferite. "AFB Advantage" se va derula și ca un program special de beneficii pentru salariații membrilor AFB. Fiecare firmă care va intra în AFB va fi automat înscrisă în acest program de beneficii pentru salariați.
”Integrarea studenților în piața muncii și mediul economic este o prioritate continuă pentru Facultatea de Management Grifiths. Vara aceasta, împreună cu Asociația Firmelor Bihorene am dat oportunitatea de a gusta din viața practică a mediului economic câtorva studenți din facultatea noastră. Studenții au promovat unul dintre proiectele la care AFB lucrează de ceva timp, un proiect care dorește să creeze o rețea de parteneri care să ofere beneficii comunității oamenilor de afaceri din județul Bihor precum angajaților din firmele acestora. Studenții au străbătut orașul prezentând și promovând acest proiect. Deși nu întotdeauna au fost întâmpinați cu curiozitate, studenții au avut oportunitatea de a învăța lecții practice care cu siguranță le vor fi extrem de folositoare în viitorul lor. Cum să atragi și să menții atenția unui om de afaceri ( extrem de ocupat), cum să-i stârnești interesul în ceea ce ai de prezentat și nu în ultimul rând, cum să obții aprobarea acestora? - aceasta au fost câteva din provocarile studenților.

Colaborările de acest gen îndeplinesc un rol esențial: prezintă partea practică și aplicabilă a teoriilor și conceptelor învățate la cursuri pentru studenți, iar acestea le dă posibilitatea de a contribui în formarea viitorilor oameni de afaceri”, declară Ionuț Breb - coordonator proiecte de afaceri, alumni al Facultății de management Griffiths

În afară de acest program adresat consumatorilor persoane fizice se va derula "AFB Advantage Plus", pentru persoane juridice, program care își propune să promoveze firmele care oferă servicii și produse B2B și produse din categoria premium. În calitatea de consumatori vor fi factorii de decizie ai companiilor din cadrul AFB.

Echipa de studenți ai Facultății de Management Grifiths din cadrul Universității Emanuel a fost coordonată de către Ionuț Breb, coordonator proiecte afaceri, sub îndrumarea domnului Decan, Conf. Univ. Dr. Sebastian Văduva. Studenții care au făcut parte din echipă sunt: Butca Patricia Ioanida, Breb Denisa Doroteea, Popescu Daniela, Breb Laura Bianca și Romancsak Paul Daniel.

Despre AFB

Asociaţia Firmelor Bihorene intenţionează să reprezinte în mod real toate cele peste 30.000 de societăţi comerciale active din judeţul Bihor. Primul pas în acest sens este cooptarea lor în această nouă organizaţie patronală. Astfel, ele îşi vor putea face auzite nevoile şi cerinţele şi au mai multe şanse ca vocea lor, comună, să fie ascultată de către administraţia publică locală, Guvern sau alţi factori de decizie din executivul şi legislativul naţional. Mai mult, ele vor putea impune să fie consultate în procesul decizional de elaborare a politicilor publice referitoare la sectorul în care îşi desfăşoară activitatea şi a legislatiei aferente. ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!
Detalii pe www.afbh.ro

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram