Trăim într-o goană continuă de la o zi la alta, neavând nici măcar timpul necesar de a ne destinde și odihni, chiar dacă avem weekendul la dispoziție.
Partea mai tristă este că luăm și mesele pe fugă, nefiind atenți la calitatea mâncării și atunci, fără să ne dăm seama, acumulam kilograme în plus care nu ne fac deloc bine la sănătate.
În loc să ieșim măcar seara la o plimbare care ne-ar ajuta să mai facem ceva mișcare, preferăm compania televizorului sau a telefonului. Lucru pe care îl facem în concediu. Dar cum trebuie să trecem pe modul back to office, ce soluții putem găsi să ne menținem în formă în confortul propriei locuințe?
Cei de la Aosom au câteva remedii. Vi le prezentăm mai jos.
Pentru că mersul la sală sau un abonament iese deocamdată din discuție din cauza programului haotic, achiziționarea unui aparat care să ne ajute la mișcare și la eliminarea kilogramelor în plus pare a fi una dintre cele mai bune idei.
Astfel pe Aosom.ro se găsesc la prețuri avantajoase aparate de antrenament de tip ușor și mediu, special concepute pentru antrenamentul la domiciliu.
Pentru început se poate alege din multitudinea de oferte o banda de alergat electrică. Aceasta prezinta un cadru robust din oțel și ajută la a face mișcări de fitness în timpul liber și fără a fi nevoie de sala de sport. Aceasta bandă pliabilă care încape lejer într-un spațiu mic, conține și un display de tip LED. Pe acesta se poate monitoriza viteza, timpul, caloriile, ritmul cardiac și distanța parcursă. Banda de alergat mai include o cheie de siguranță care, atunci cand este trasă, se oprește întregul aparat.
Suportul pentru telefonul mobil este un bonus, deoarece în timp ce vă antrenați puteți urmări filmele motivaționale, videoclipurile preferate sau puteți asculta muzică antrenantă. Iar dacă este nevoie să fie mutată dintr-o cameră în alta, nimic mai simplu: cu ajutorul celor 2 roți cu care este prevăzută, acest lucru se face cu ușurință.
Un alt instrument din gama de antrenament de la Aosom este și bicicleta fitness, ideală pentru pierderea în greutate, definirea mușchilor și accelerarea circulației sângelui. Fără să fie nevoie de mult efort, în confortul propriei case și echipați lejer cu treningul preferat, facem mișcare pe o bicicletă care se poate regla în funcție de înălțimea persoanelor care o folosesc. Scaunul pe care se stă este capitonat, pentru o folosire confortabilă și se poate regla înainte și înapoi.
Bicicleta mai este dotată și cu un monitor LCD. Acesta înregistrează fidel statistici de fitness, așa cum sunt scanarea, viteza, distanta, timpul și caloriile. Suportul telefonului mobil poate fi folosit în modul optim și în timpul exercițiilor, pentru a asculta muzică sau a viziona videoclipuri.
La fel ca și banda de alergare, bicicleta poate fi mutată cu ușurință dintr-o cameră în alta, mai mult, la terminarea antrenamentelor se poate plia și nu ocupă mult spațiu.
Sportul și mișcarea sunt esențiale pentru o viață sănătoasă așadar nu ocoliți aparatele de antrenamente la domiciliu!
Pentru mai multe detalii despre produsele Aosom, accesați pagina oficială.
Contact: [email protected]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro