British Airways dezvaluie obiceiurile vestimentare ale pasagerilor sai

1 martie 2013
Autor:
dowmedia08

Alegerea hainelor potrivite pentru o călătorie cu avionul poate fi o aventură în sine. Trebuie să te gândeşti la detectoarele de metale, la faptul că vei fi nevoit să te descalţi, la schimbările de temperatură sau chiar la “accesele” bruşte de somn. Dar asta nu înseamnă că pentru o călătorie cu avionul trebuie să te îmbraci ca şi cum ai pleca la sală sau ca şi cum te-ai duce la culcare. De aceeaşi părere sunt 49% dintre participanţii la un studiu cantitativ, realizat de către compania aeriană British Airways, admiţând că înainte de a pleca într-o călătorie cu avionul, acordă o atenţie deosebită vestimentaţiei şi modului în care arată.

Având ca obiectiv identificarea obiceiurilor vestimentare ale pasagerilor, studiul a fost implementat în rândul a 1000 de persoane din Franţa, Germania, Rusia, Turcia şi Croaţia, care călătoresc cu avionul cel puţin de două ori pe an. Potrivit rezultatelor, în topul obiectelor preferate fără de care atât bărbaţii, cât şi femeile nu pot călători se numără ochelarii de soare, un tricou confortabil şi o pereche de jeansi comozi. Majoritatea respondenţilor din cele cinci ţări participante la studiu preferă să călătorească în general în tricou şi jeansi. Doar 12% dintre femeile din Germania preferă ţinutele elegante ale unor branduri renumite, în timp ce 21% dintre bărbaţii din Rusia adoptă ţinute vestimentare foarte elegante, de tip "black tie", pentru a atrage atenţia altor persoane.
În ceea ce priveşte încălţămintea, 32% dintre femeile din Franţa aleg pantofi cu toc mediu, în timp ce majoritatea femeilor din Germania şi Rusia (51%, respectiv 45%) preferă balerinii. În acelaşi timp, 22% dintre femeile din Croaţia preferă pantofii cu toc înalt.

Alte informaţii relevante, rezultate în urma studiului:
• 32% din bărbaţi se îmbracă astfel încât să impresioneze şi să atragă atenţia altor persoane atunci când călătoresc cu avionul, spre deosebire de femei care fac acest lucru în proporţie de numai 12%
• 51% sau mai bine de jumătate din pasagerii europeni spun că ochelarii de soare ar fi primul obiect pe care şi-l pun în bagaje când călătoresc
• 1 din 4 pasageri turci declară că obiectul vestimentar fără care nu s-ar urca în avion e o pălărie
• 1 din 5 ruşi şi-au cumpărat o ţinută vestimentară special pentru o călătorie cu avionul
• 99% din pasagerii germani îşi aranjează părul mult mai atent decât de obicei atunci când călătoresc cu avionul.

"Există multe soluţii care te ajută să te îmbraci stilat şi elegant, dar în acelaşi timp îţi permit să te instalezi confortabil pe scaunul avionului. Există anumite reguli simple şi uşor de respectat când zbori, deci putem vota pentru un stil vestimentar stilat, dând uitării costumul de trening," a declarat Helena Flynn, British Airways Ambassador.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram