Byblos gestioneaza managementul proceselor de import şi distribuţie cu SocrateOpen

29 martie 2011
Autor:
dowmedia08

În acelaşi timp, Byblos utilizează modulul CRM din SocrateOpen pe partea de gestionare a serviciilor pentru clienți şi a marketing-ului, prin utilizarea unei baze de date comune şi setarea unor puncte de interes pentru fiecare client în parte, acest lucru ajutând compania în fidelizarea clienţilor existenţi, pe de o parte, şi în găsirea, atragerea și câștigarea de noi clienți pe de altă parte.
Ca urmare a volumului mare de facturi pe care îl implică un business de import, Byblos a decis migrarea de la vechiul program de contabilitate folosit anterior, la o soluţie care să răspundă punctual specializării şi nevoilor specifice domeniului propriu de import şi distribuţie. „Vechiul program de contabilitate era aproape zero pe partea de evaluări, de plăţi în valută, de conversii. Pur şi simplu nu ne mai descurcam cu el. Cu SocrateOpen, timpul de introducere a datelor şi de procesare a acestora este mult mai scurt, timpul de operare a facturilor, de exemplu, reducându-se cu mai mult de 25%. Acesta aş putea să spun că este punctul forte al ERP-ului pe care l-am implementat. În plus, partea de CRM pe care SocrateOpen o oferă în standard este perfectă pentru partea de organizare şi gestionare a conferinţelor”, a precizat Mihaela Voinea, contabil şef Byblos.
Soluţia ERP&CRM open source de la BITSoftware a fost adaptată tendinţelor de dezvoltare şi necesităţilor interne ale Byblos, pe baza studierii atente a proceselor manageriale şi a specificului activităţii desfăşurate, răspunzând astfel cerinţelor de eficientizare a circuitului fluxurilor informaţionale în interiorul companiei şi integrând procesele de aprovizionare, distribuţie, precum şi controlul şi supravegherea încasărilor şi plăţilor. SocrateOpen permite efectuarea de tranzacţii în altă valută decât cea a utilizatorului, posibilitatea de recalculare a valorii tranzacţiilor rezultată în urma fluctuaţiei cursului de schimb, posibilitatea înregistrării tranzacţiilor în mai multe valute în paralel, operaţiuni extrem de importante pentru un business de import.

Despre Byblos
Byblos este un trust de presă specializat în tehnologia informaţiei, comunicaţii şi afaceri.
Byblos este importator şi distribuitor on-line de cărţi de specialitate în limba engleză din domeniile IT, business, management, finanţe, relaţii publice, medicină, fiind totodată distribuitor al Microsoft Press şi Cisco Press pentru România. Byblos este, de asemenea, prezent în piaţa publicaţiilor de IT&C, publicând revistele IT Trends si Digital Trends.

Despre SocrateOpen
SocrateOpen este o soluție ERP / CRM open source, modernă, adaptabilă, de clasă mondială, care poate fi utilizată pe serverul propriu sau în Amazon Cloud la o fracțiune din costul unui sistem ERP tradițional. Adresată inițial companiilor de servicii, soluția SocrateOpen este utilizată astăzi cu succes și de companii din producție și distribuție de bunuri de larg consum, import și distribuție de aparatură medicală, import și distribuție de echipamente electronice, producție agricolă, construcții, telecomunicații, producție discretă.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram