Parteneriatul se bazeaza pe viziunea comuna: toti copiii si, in special, copiii vulnerabili se vor bucura de drepturile lor, vor creste intr-un mediu familial, protejati impotriva violentei, a neglijarii si a separarii de familie, vor beneficia de educatie de calitate; toti copiii vor fi protejati impotriva discriminarii si excluziunii din cauza genului, etniei sau a starii de sanatate; toti adolescentii isi vor putea atinge potentialul astfel incat sa devina cetateni independenti si activi.
„Parteneriatul pe care l-am incheiat astazi intre Camera Deputatilor si UNICEF va duce la o promovare si o sustinere mai buna a drepturilor copiilor din Romania, in special a celor mai dezavantajati dintre acestia. Investitia in copii e unul dintre cele mai importante lucruri pe care un stat responsabil trebuie sa le faca. Imi doresc ca prin astfel de initiative sa le deschidem copiilor vulnerabili calea spre un viitor mai bun si spre noi oportunitati in viata, pentru ca doar asa si Romania va fi o tara puternica”, a declarat Valeriu Zgonea, Presedintele Camerei Deputatilor.
In cadrul parteneriatului, Camera Deputatilor si Reprezentanta UNICEF in Romania se angajeaza sa sprijine respectarea, implementarea si monitorizarea drepturilor copilului in Romania, promovarea lor in regiune si in intreaga lume, inclusiv prin organizarea de evenimente nationale si internationale. De asemenea, in domeniile de interes comun, Camera Deputatilor si UNICEF se vor informa reciproc si se vor consulta cu privire la progresele facute in implementarea drepturilor copilului.
„Semnarea primului parteneriat intre Camera Deputatilor si UNICEF reprezinta o recunoastere a rolului deosebit de important pe care il are Parlamentul in promovarea si protejarea drepturilor copilului. Pentru ca toti copiii sa se bucure de drepturile lor si, in mod special, cei mai vulnerabili, din familii sarace, din zone urbane si rurale sarace si din comunitatile rome, este nevoie de politici publice pe termen lung si de un cadru legal ce tine cont de Conventia privind Drepturile Copilului. Vom crea “Echipa pentru copii” care va dezvolta astfel de politici si legi in beneficiul copiilor in urmatorii patru ani, va monitoriza implementarea lor si va oferi recomandari pentru imbunatatirea situatiei copiilor din Romania”, a subliniat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF in Romania.
O subcomisie va fi creata in cadrul Camerei Deputatilor pentru promovarea drepturilor copilului, cu scopul de a garanta faptul ca noile propuneri legislative si cadrul legal respecta Conventia privind Drepturile Copilului si sunt in beneficiul superior al copilului.
In plus, Camera Deputatilor va sustine initiativele UNICEF in favoarea copiilor si mobilizarea resurselor pentru drepturile copilului, inclusiv prin organizarea de intalniri, conferinte si evenimente sub Inaltul Patronaj al Camerei Deputatilor.
Despre UNICEF Romania
UNICEF este prezent in Romania si in alte 190 de tari si teritorii pentru a promova supravietuirea si dezvoltarea copiilor din perioada copilariei mici pana la adolescenta. In Romania, UNICEF lucreaza impreuna cu Guvernul, Parlamentul, autoritati locale, societatea civila, sectorul privat, parteneri nationali si internationali si cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educatie timpurie de calitate si la scoala, pentru protejarea adolescentilor si monitorizarea drepturilor copilului, pentru protectie sociala si pentru mobilizarea de resurse in beneficiul copiilor. UNICEF este sustinut financiar integral prin contributiile voluntare ale persoanelor fizice, corporatiilor, fundatiilor si a guvernelor.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro