Care sunt avantajele de care te bucuri atunci când folosești peleti?

18 iunie 2020
Autor:
BOSSNET EXPERT S.R.L.

Din ce în ce mai mulți oameni caută surse de energie termică ,,verzi”, care să fie prietenoase cu mediul și care să fie mult mai accesibile decât combustibilii deja foarte cunoscuți. În acest sens, peletii câștigă din ce în ce mai mult teren, datorită avantajelor pe care oferă utilizatorilor pe termen lung. Este vorba despre materiale obținute printr-un procedeu modern din lemn, din rumeguș, dar și din alte tipuri de deșeuri lemnoase.

Persoanele care își doresc să achiziționeze peleti pot descoperi în rândurile de mai jos principalele avantaje de care pot beneficia prin utilizarea lor, astfel încât să poată lua mai ușor decizia potrivită pentru căminul personal.

Simplu de depozitat

Realizați numai din materiale naturale, prin presare, peletii au, de cele mai multe ori un diametru de 6 mm și o lungime de cel mult 30 de de mm. Practic, utilizatorii nu au nevoie de foarte mult spațiu de depozitare pentru a-și asigura un stoc suficient de combustibil pentru intreagă iarnă. Specialiștii în domeniu susțin că 1,2 – 1,4 metri cubi sunt suficienți pentru amplasarea unei cantități mari de peleți!

Peletii sunt ecologici

Un alt avantaj pe care este că bine că utilizatorii să îl cunoască este acela că peletii sunt ecologici. Datorită faptului că provin din deșeuri lemnoase, înseamnă că în fabricile de prelucrare a lemnului nu se mai pierde absolut nimic, ci dimpotrivă: totul se folosește!

Problema defrișării a devenit una stringentă la nivel mondial, iar România nu face excepție în acest sens. De exemplu, peletii sunt considerați a fi neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon, întrucât în timpul arderii emit aproximativ aceeași cantitate de dioxid de carbon care a fost absorbită de fiecare copac în parte în timpul creșterii.

Mai mult, emisia de fum rezultată în urmă arderii peletilor este foarte mică, iar nivelul sulfurilor tinde spre zero. Cât despre cenușa rezultată, ea poate fi folosită cu încredere drept îngrășământ natural, întrucât este bogată în minerale.

Costuri de transport reduse

Spre deosebire de costurile de transport aferente petrolului sau lemnului, cele pentru transportul peletilor sunt mult mai mici. Acest lucru se reflectă întotdeauna și asupra costurilor pe care oamenii le au de suportat atunci când aleg să cumpere peletii potriviți, pentru a-și alimenta centralele termice, oferindu-le șansa de a economisi considerabil.

O autonomie ridicată pentru centralele termice

Nu în ultimul rând, important de menționat este și faptul că centralele care funcționează pe baza peletilor de la https://www.tomibena.ro/ au o autonomie mult mai ridicată, în comparație cu alte modele, care funcționează cu alte tipuri de combustibili. Utilizatrii își pot alege automat temperatura pe care și-o doresc în propriul cămin, fie că este vorba despre un apartament sau despre o casă. Mai exact, autonomia centralelor poate ajunge să fie chiar și de până la 2 luni!

Pe lângă avantajele menționate anterior, utilizatorii vor descoperi în timp și alte beneficii considerabile de care se bucură atunci când aleg să cumpere combustibilii ecologici realizați prin presare, în detrimentul altor tipuri de combustibili. Materialele naturale sunt de calitate, ajutând fiecare individ în parte să se bucure de un trai decent și confortabil!

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram