Care sunt ocupațiile de top în acest an, care dintre ele vor fi cele mai bine plătite, cu cât va creşte numărul de specialiști în domeniile respective, toate acestea le arată cele mai noi cercetări pe care le-au realizat cei de la CareerBuilder şi Economic Modeling Specialists Intl pentru piaţa americană.
Conform listei cu cele mai solicitate ocupații, întocmite de revista Forbes, de departe cele mai bune zile în următorul an îi aşteaptă pe dezvoltatorii de software. Salariile lor medii anuale ajung să aibă chiar și cinci cifre, iar numărul locurilor de muncă disponibile în acest domeniu a crescut cu 7% față de anul 2010. În America, salariul mediu anual al unui programator este în jur de 90.530 de dolari, aşa că nu este de mirare că numărul de specialiști în dezvoltarea software va creşte cu aproximativ 30% până în anul 2020.
Şi în România locurile de muncă în domeniul IT sunt din ce în ce mai atractive. În fiecare an, companiile de software îşi sporesc numărul de angajaţi, iar salariile în industria IT cresc progresiv şi nu sunt semne că această creştere se va opri.
“Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză (CPN), salariul mediu din România poate ajunge la 532 de euro până în anul 2014. Pe de altă parte, programatorii pot câştiga de două ori sau chiar mai mult decât salariul mediu. Deşi aceasta este, poate, una dintre cele mai bine plătite profesii din zilele noastre, în fiecare an, pe piaţă, rămân destule locuri vacante în domeniul tehnologiilor informaţionale, ceea ce arată că mai sunt încă suficiente opțiuni pentru angajare. La LINK Academy, numărul de cursanţi care s-au înscris anul trecut în cadrul departamentului Programming aproape s-a dublat faţă de 2011. Ne aşteptăm ca interesul pentru acest domeniu de perfecţionare profesională să crească semnificativ și în anul 2013”, explică prof. dr. Valentin Kuleto, director LINK Academy România, adăugând că decizia de a urma această profesie este o alegere corectă.
El mai precizează că cel mai popular departament în cadrul LINK Academy este PHP Web Development datorită cererii mari pentru specialiștii în acest domeniu. La fel de popular este şi departamentul Software Development datorită salariilor consistente pe care le asigură această profesie.
În topul listei Forbes, printre cele mai căutate ocupații se află cele de contabili şi auditori, dar şi cele de cercetători, și specialiști în marketing, ale căror salarii medii anuale sunt cu o treime mai mici decât cele ale programatorilor.
Potrivit listei Forbes, în topul celor 18 ocupații pentru anul 2013 se numără:
1. Dezvoltatori software - față de anul 2010, cererea pentru această profesie a crescut cu 7%, iar salariul mediu este de $90,530 pe an.
2. Contabili şi auditori – o cerere cu 3% mai mare față de anul 2010 și un salariu mediu de $61,690 pe an.
3. Cercetători şi specialişti în marketing – o cerere cu 10% mai mare față de anul 2010 și un salariu mediu de $60,570 pe an.
4. Analiști pentru sisteme informatice – o cerere cu 5% mai mare față de anul 2010.
5. Manageri de resurse umane – o cerere cu 5% mai mare față de anul 2010.
6. Administratori de reţele şi administratori de sisteme informaţionale – o cerere cu 5% mai mare față de anul 2010.
7. Reprezentanți vânzări – o cerere cu 4% mai mare față de anul 2010.
8. Analiști pentru securitatea sistemelor informaţionale, ingineri web şi designeri ai sistemelor informaţionale – o cerere cu 5% mai mare față de anul 2010.
9. Ingineri mecanici – o cerere cu 6% mai mare față de anul 2010.
10. Ingineri industriali – o cerere cu 5% mai mare față de anul 2010.
11. Programatori – o cerere cu 3% mai mare față de anul 2010.
12. Analiști financiari – o cerere cu 4% mai mare față de anul 2010.
13. Specialiși în relaţii publice – o cerere cu 4% mai mare față de anul 2010.
14. Manageri în logistică – o cerere cu 8% mai mare față de anul 2010.
15. Administratori pentru baze de date – o cerere cu 7% mai mare față de anul 2010.
16. Event planneri – o cerere cu 10% mai mare față de anul 2010.
17. Controlori financiari – o cerere cu 3% mai mare față de anul 2010.
18. Consilieri financiari personali – o cerere cu 3% mai mare față de anul 2010.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro