Cercetatorii de la Roche anunta rezultate pozitive in studiile clinice cu o noua terapie tintita pentru melanomul cu mutaţii BRAF pozitive

18 noiembrie 2010
Autor:
dowmedia08

Studiile cu aceasta noua molecula au aratat o reducere cu mai mult de jumatate a dimensiunilor tumorilor, la pacientii cu melanom metastatic, tratat anterior si aparut pe fondul mutatiei BRAF V600E.

„Suntem incantati de rezultatele studiului cu noua molecula destinata tratamentului melanomului malign avansat, una dintre principalele cauze de deces provocate de cancer, in randul tinerilor”, a spus Dr. Jeffrey Sosman, care a prezentat aceste date in cadrul celei de-a 6-a editii a Congresului International de Cercetare a Melanomului organizat de Societatea pentru Cercetarea Melanomului, in Sidney, Australia.

Despre melanomul avansat si BRAF

Melanomul avansat este forma cea mai agresiva de cancer de piele, ce poate duce la decesul bolnavilor. O persoana diagnosticata cu melanom avansat are de obicei o durata de supravietuire scurta, dupa diagnosticare, ce se masoara in luni. Mai putin de 1 din 4 persoane diagnosticate cu melanom avansat traieste mai mult de 1 an de la momentul diagnosticarii, numarul estimat de decese anuale cauzate de aceasta boala, la nivel mondial, fiind de 40.000.(i) Este preconizat ca numarul persoanelor diagnosticate cu melanom din tarile dezvoltate sa va dubla in urmatorii 10 ani, de la 138.000 de cazuri pe an la 227.000 pana in 2019. (ii) Pana de curand nu a existat nici un progres major in tratamentul acestei boli, in ultimii 30 de ani, pacientii cu melanom avansat avand foarte putine optiuni de tratament.

Proteina BRAF este o componenta cheie a caii RAS-RAF implicata in cresterea celulelor normale si in supravietuirea celulara. Activarea unor mutatii in gena BRAF face ca aceasta sa devina hiperactiva, ceea ce poate conduce la o crestere excesiva a celulelor normale si deci la cancer. Mutatiile in proteina BRAF V600 sunt prezente in aproximativ 50% dintre cazurile de melanom si se estimeaza ca aproximativ 8% dintre celelalte tipuri de tumori maligne solide contin mutatii BRAF V600.

Roche – tendinta catre medicina personalizata: adaptarea tratamentelor la specificul pacientilor

Oamenii raspund in mod diferit la medicamente. Scopul medicinei personalizate este sa gaseasca tratamente tintite pentru pacientii care pot beneficia cel mai mult in urma lor. Acest lucru inseamna adaptarea tratamentelor la sub-grupuri specifice de pacienti care prezinta caracteristici similare in profilul lor genetic sau in natura moleculara a bolii de care sufera. Aceasta abordare are un potential enorm de a transforma in bine asistenta medicala, de a o face mai sigura si mai eficace, cu avantaje certe pentru pacienti, medici, contribuabili si societate, in general.

Noua molecula dezvoltata de Roche in colaborare cu Plexxikon este un exemplu de punere in practica a conceptelor medicinei personalizate. Cu ajutorul biomarkerilor si al instrumentelor de diagnosticare se poate identifica astfel medicamentul potrivit pentru pacientul potrivit. Roche Molecular Diagnostics a dezvoltat un test de diagnosticare care identifica pacientii ale caror tumori prezinta gena mutanta BRAF, acestia fiind cei care pot beneficia de tratamentul cu noua molecula

###

Referinte:

i) Parkin DM, Bray F, Ferlay J, Pisani P. Global cancer statistics, 2002. CA Cancer J Clin 2005; 55:74–108.

ii) Data Monitor Report. Stakeholder Opinions: Melanoma - Future treatment will be based on individual tumor

gene expression signatures, 2010.

Toate marcile folosite sau mentionate in acest comunicat de presa sunt protejate de lege.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram