Certificat energetic Bucuresti

15 februarie 2017
Autor:
Zoom-Biz

Oficialii care activeaza in cadrul Ministerului Dezvoltarii afirmat ca a fost destul de abuziva interpretarea ce a fost facuta in privinta legii si a faptul ca notarii au raspuns legal pentru acesta . In ceea ce priveste legea nu e precizat si faptul ca fara un astfel de certificat nu mai poate sa incheie un contract si faptul ca respectivul act intra sub sanctiunea unei nulitati absolute.

Consiliul Uniuni Notarilor Publici emit in cursul lunii decembrie din anul 2010 hotararea prin intermediul careia le explica membrilor acestei organizatii modul in care trebuie acestea sa actioneze incepand de la 1 ianuarie iin asa fel incat sa fie aplicata Legea avand nr. 375/2005, care face parte din domeniul acestora de competenta in ceea ce priveste autentificarea tuturor contractelor de vanzare-cumparare ale cladirilor, dupa cum putem vedea si in cadrul comunicatului ce a fost emis de catre Uniunea Notarilor din tara noastra - UNNPR. Comunicatul notarilor se ataseaza articolelor ce au aparut la respectivul moment.

In acea perioada, notarii sunt cei care vor incheia contracte si fara sa existe un certificat energetic in Bucuresti .

Deasemeni notarii vor fi sfatuiti ca fie autentificate contractele de vanzare-cumparare sau acelea de inchiriere doar dupa ce vanzatorul a declarat ca s-a pus cumparatorului la dispozitie certificatul de performanta energetic al cladirii iar cumparatorul declarat ca la cumparare la primit.

Dar cu toate acestea, in acele situatii in care partile au insistat sa se incheie si sa autentifice un astfel de contract de vanzare-cumparare sau de inchiriere, fara ca ele sa fie in posesia certificatului de performanta din punct de vedere energetic al cladirii, apare recomandarea ca notarii publici sa autentifice respectivul contract numai in cazul in carre partile consimt sa fi introdus in cadrul contractului o dispozitie cu care reiese ca au fost informati de notarii publici, in ceea ce privesc dispozitiile cu privesc Legea avand nr.372/2005.

Cunoscand obligatia pe care o are proprietarul de a aduce la dispozitia cumparatorului sau a chiriasului, certificatului de performanta energetica pe care il are cladirea, majoritatea clientilor se supus unei astfel de reguli.
Cumparatorul dar si chiriasul, au consimtit la dobandirea proprietatii respective ori la utilizarea imobilului , pe riscul lor, acestea asumandu-si orice fel de raspundere in ceea ce privesc efectele ce sunt produse in cazul in care nu sunt detinute informatiile ce sunt cuprinse intr-un continutul pe care il are certificatul performantei energetice al cladirii.

Prezentarea acestui certificat energetic in Bucuresti in cazul oricarei cladiri e conditia in afara aceastei tranzactii sa poate fi incheiata.

Detalii care privesc modul specific de obtinere si demersurile ce sunt facute legal ca sa avem obligativitatea emiterii acestui certificat al performanei energetice, pot sa fie aceea ce sunt in postura privind procesul de vindere sau de inchiriere al unei locuinte sau cladiri, ce fac parte din cadrul site-urilor specializate pe care le au institutiile de stat , acelea ale notarilor si in acelasi timp din cadrul articolelor care sunt scrise in acest sens, in cadrul mediului online, cum ar fi de exemplu in cadrul site-ului https://www.certificat-rapid.ro.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram