Cea mai importantă competiţie sportivă profesionistă din Spania este Primera División sau La Liga, fiind şi cea mai valoroasă ligă din lume. În sezonul 2021-2022 în La Liga s-au înscris multe goluri, Real Madrid a ieşit câştigătoare, punând mâna pe al doilea titlu în trei ani. Doar 13 puncte i-au trebuit echipei FC Barcelona ca să fie ea pe locul I şi să ridice trofeul. În cele 380 de meciuri au fost înscrise nu mai puţin de 951 de goluri.
Goalgheterii sezonului trecut din campionatul spaniol
Dacă vrem să ştim cine sunt goalgheterii sezonului trecut din Spania ne uităm cu siguranţă în La Liga şi aflăm imediat numele lor. O informație cheie pentru cei care pariază informați pe ponturi La Liga și mizeaza pe partidele din Spania pentru a-și rotunji veniturile. Iată-i în continuare:
- Memphis Depay şi Angel Correa – 12 goluri - Memphis Depay a venit de la Olympique Lyon la FC Barcelona înainte de sezon. Contribuţia sa la victoriile echipei a fost una majoră, FC Barcelona ajungând şi cu ajutorul său pe locul 2 în La Liga. De cealaltă parte, Angel Correa, de la Atletico Madrid, a înscris şi el acelaşi număr de goluri, în primul şi ultimul meci din sezon golurile importante au fost ale sale;
- Jose Luis Morales - 13 goluri - pe lângă cele 13 goluri, Morales a ajutat la înscrierea altor şapte. Totuşi golurile, sale nu au ajutat Levante şi nu au ferit-o de probleme şi retrogradare;
- Joselu – 14 goluri - a fost cel mai bun sezon din cariera sa, a ajutat şi la înscrierea altor patru goluri. Şi în cazul său golurile nu au ajutat Depotivo Alaves, care a fost retrogradată, ieşind pe locul 20;
- Enes Unal şi Juanmi – 16 goluri - jucatorul turc şi-a făcut treaba pe teren, a înscris şi în meciurile cu Atletico Madrid şi a ajutat echipa Getafe să nu fie retrogradată. Juanmi a ajutat Real Betis să câştige Copa del Rey după 17 ani şi a înscris singurul gol în confruntarea dificilă cu FC Barcelona, Real Betis terminând pe locul 5 în La Liga;
- Raul de Tomas şi Vinicius Junior – 17 goluri - ambii au înscris acelaşi număr de goluri în La Liga. Raul de Tomas a ajutat clubul Espanyol să revină în forţă şi să se afle pe locul 14 în La Liga. Vinicius Junios, jucător brazilian, a mai ajutat la înscrierea a încă 10 goluri pe lângă cele 17 înscrise chiar de el;
- Karim Benzema – 27 goluri - a câştigat trofeul Pichichi in 2021-2022, e jucătorul Real Madrid care l-a depăşit pe Iago Aspas, cel care şi-a trecut în palmares sezonul trecut 18 goluri. Balonul de Aur va fi cu siguranţă al său şi pe viitor.
În campionatul spaniol au fost întotdeauna jucători care să atragă atenția tuturor iubitorilor de fotbal. Campionatul de fotbal spaniol este unul puternic, cu multe goluri, iar meciurile sunt extrem de disputate.