COMUNICAT DE PRESĂ

25 iunie 2015

Organizația Centrală a Familiilor Kolping din România în parteneriat cu SC CMP CENTER D&V SRL, Liceul Tehnologic Dacia din Caransebeș și Universitatea de Vest din Timișoara doresc să aducă la cunoștință activitatea derulată în primul an de implementare a proiectului de tip grant Măsuri integrate de inserție pe piața muncii pentru viitorii absolvenți de învățământ preuniversitar și superior din Regiunea de Vest, POSDRU/161/2.1/G/132545.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în Oameni! și se derulează la nivel local, în perioada 28 aprilie 2014 – 27 septembrie 2015.

Luni, 29 iunie 2015, ora 16.00, la Casa de Cultură George Suru din Caransebeș, Str. Episcopiei nr. 6, vă invităm la conferința de presă intermediară, prilej pentru participanți de a obține mai multe informații despre rezultatele proiectului și indicatorii atinși la finalul primului an de implementare.

Dintre rezultatele obținute, amintim:
- 390 persoane înmatriculate în sistemul național de învățământ (122 elevi și 268 studenți) înregistrate pe proiect;
- 390 persoane (122 elevi și 268 studenți) au beneficiat de consiliere și orientare profesională;
- 191 participanți la sesiuni de instruire pentru construirea de abilități transversale (64 elevi + 127 studenți);
- 34 de parteneriate de practică încheiate;
- 127 studenți și 60 elevi și-au derulat stagiul de pregatire practică prin intermediul proiectului;
- 2 participanți la măsurile integrate furnizate prin proiect au fost angajați;
- 1 firmă de exercițiu și 1 întreprindere simulată înființată.
În perioada următoare vor fi organizate noi sesiuni de informare, consiliere individuală și de grup, instruire, stagii de pregătire practică, derulare activitate firmă de exercițiu/intreprindere simulată, îndrumare profesională și dezvoltarea de tehnici și instrumente distincte de lucru cu persoanele aflate în situația de tranziție de la școală la viața activă.

Relații suplimentare: Doamna Ioana Monica MUNTEANU, Manager proiect, Tel. 0748.167.461, e-mail [email protected] și Doamna Georgeta Cosmina MUSCALU, Responsabil informare și publicitate, Tel. 0748.167.462, e-mail [email protected].

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram