Joi, 20 octombrie 2022, începând cu ora 08.30, la Mandachi Hotel & Spa, Salon King, din Suceava va avea loc cel de-al doilea Eveniment de Conștientizare al proiectului EDURIGHTS4GIRLS - Acces egal la educație, organizat împreună cu Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare.
La eveniment vor participa reprezentanți ai partenerilor de proiect, directorii și consilierii școlari ai celor 7 licee implicate în proiect din județul Suceava, elevi, părinți, reprezentanți ai instituțiilor publice și organizațiilor non-guvernamentale locale, parteneri media.
Evenimentul va fi deschis de către Alexandra Bălșeanu, Președintele Asociației GO-AHEAD, Dana Jigman, Manager de proiect, Maria Teodoreanu, Președinte ASSED și moderat de jurnalista Mădălina Samoilă.
Despre motivație, curaj și determinare vor vorbi cei 6 speakerii principali ai evenimentului:
În cadrul evenimentului va avea loc și o sesiune deschisă de discuții despre provocările actuale ale liceenilor și ceremonia de acodare a premiilor aferente concursului din cadrul campaniei #CurajulNUareGen, organizată în cele 7 licee din județul Suceava.
Concluziile și mesajul de încheiere vor aparține Directorului de Fundraising al Asociației GO-AHEAD, Adeline Duca.
Proiectul este derulat de către Asociația GO-AHEAD, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și cu Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea capacității nivelului de conștientizare și aplicare a drepturilor omului, în special a celor legate de problematica de gen și accesul/ dreptul la educație prin măsuri specifice de dezvoltare personală, consiliere, terapie de care beneficiază cel puțin 480 de eleve și 210 cadre didactice din 15 unități de învățământ din județele Neamț și Suceava, precum și acțiuni extinse de conștientizare, monitorizare, advocacy de care beneficiază peste 2000 de persoane - elevi, părinți, profesori, actori din comunitățile vizate.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”
Date de contact:
Asociația GO AHEAD
Persoană de contact:
Dana Jigman
Manager de proiect
Telefon: 0726226064 - Email: [email protected]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro