COMUNICAT DE PRESĂ
Bucureşti, 20 iulie 2011
Institutul pentru Politici Sociale a organizat astăzi 20 iulie a.c., orele 09:00 – 13.00 la Hotel Howard Johnson, Sala Arizona conferinţa „Descoperă omul potrivit la locul potrivit!”. Conferinţa este parte integrantă din campania pentru promovarea diferitelor forme alternative şi flexibile de angajare a persoanelor cu dizabilităţi, campanie organizată în cadrul proiectului „Centrele de Incluziune Socială – Oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile”.
Conferinţa a reunit profesionişti din domeniul responsabilităţii sociale: reprezentanţi din companii, ONG-uri, asociaţii de IMM-uri, patronate, comitete sectoriale si parteneri de dialog social într-o dezbatere despre potenţialul de colaborare al diferiţilor actori de pe piata muncii, în sensul adoptării unei conduite responsabile in ceea ce priveste modalitatile si formele flexibile de angajare pentru persoanele cu dizabilitati.
În cadrul evenimentului au participat în calitate de speakeri reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, ai Asociaţiei Viaţa Independentă, Asociaţiei Nevăzătorilor din România, prilej care a facilitat dezbaterea unor aspecte cu care se confruntă societatea în care trăim, pornind de la formele de discriminare pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi, pana la prejudecăţi conform cărora dizabilitatea este în special o problemă a persoanelor vârstnice.
Proiectul „Centrele de Incluziune Socială - oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.2. „Îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro