Conferinta HART Consulting: care este componenta lipsa in formarea unei culturi de sanatate si securitate in munca?

14 februarie 2013
Autor:
dowmedia08

Evenimentul s-a bucurat de prezenta unor speakeri cu experienta care au impartasit din exemple din practica lor si studii de caz: Madalina Balan, Managing Partner HART Consulting; Dan Berinde, Regional Manager - Eastern Europe Leadership In International Management (LIM); Vlad Gliga, Business Manager Romania Gi Group; Irina Petrescu, Head of Legal Department Gi Group, si Monica Tudor, Industrial Ecology Managing Director Lafarge. Invitatul special a evenimenului a fost Marco Vetter, Head of Psychology Department Schuhfried International.
Pe agenda discutiilor au fost subiecte extrem de importante pentru functionarea eficienta a unei organizatii: cum selectam si formam oamenii astfel incat sa asiguram o cultura de siguranta si sanatate la locul de munca; care este impactul culturii de siguranta a unei companii din punct de vedere reputational si financiar; diagnoza personalitatii si a abilitatilor angajatilor: predictor pentru rata de incidente / accidente la locul de munca.
In mod traditional, programele de sanatate si siguranta in munca presupun o serie de politici, procese, proceduri si training-uri. Instructajul privind siguranta ii poate ajuta pe angajati sa devina mai atenti la problemele de siguranta si sanatate la locul de munca, dar daca organizatia nu are perspectiva asupra modului in care oamenii pot contribui la climatul de siguranta, chiar si cele mai extensive programe de training privind siguranta vor avea un succes limitat.
Orientarea catre procese nu este suficienta. Pentru a crea o cultura de siguranta si sanatate in munca trebuie pus accent si pe factorul uman. Statisticile arata ca 80-90% din accidentele de munca sunt atribuite factorului uman. In 2011, in Romania, a fost raportat un numar de 3.681 de persoane care au suferit accidente de munca superficiale, grave sau mortale.
Cercetatorii au investigat problema reducerii accidentelor la locul de munca pentru mai bine de 100 de ani. Cercetarile realizate de Hogan au identificat trei componente de siguranta la locul de munca ce sunt cruciale pentru imbunatatirea performantei angajatilor: o cultura a responsabilitatii; personalitatea angajatilor si leadership-ul la nivel organizational.
„Legatura dintre personalitate si siguranta la locul de munca este un subiect indelung studiat de psihologii organizationali. Sunt multe cercetari care dovedesc ca anumiti factori de personalitate determina anumite comportamente care predispun catre riscuri si accidente la locul de munca. Stiind ca exista instrumente moderne, cu un grad inalt de acuratete, de predictie in ceea ce priveste predispozitia angajatilor pentru a provoca accidente, pentru asumarea de riscuri si nerespectarea de norme si reguli, o companie poate descreste semnificativ numarul de accidente si incidente de munca, utilizand in selectie aceste evaluari psihologice”, declara Madalina Balan, Managing Partner HART Consulting.

HART Consulting activeaza pe piata locala din anul 2006, oferind servicii de consultanta in arii precum: selectie (ROI, studii de benchmark intern, evaluari de personalitate si de abilitati), programe de evaluare si dezvoltare la nivel individual si de echipa (profile de leadership Hogan Assessments, 360 feedback, Assessment & Development centers, coaching), studii organizationale, coaching, seminarii pe tematici de HR. Suntem parte a retelelor internationale Hogan Assessment Systems si CCi Surveys International si partenerul autorizat pentru Romania si Republica Moldova pentru aceste instrumente de diagnoza.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram