Consilierea specializata esențiala în obținerea unui credit imobiliar avantajos

17 iulie 2014
Autor:
TROMPETTE

Relansarea pieței imobiliare este determinată și de apetitul în creștere al cumpărătorilor pentru credite imobiliare. Totuși în febra contractării unui credit pentru locuință, cumpărătorul poate ajunge să ia decizii dezavantajoase care se vor manifesta pe termen lung. Pentru a preveni dezavantajele atrase de semnarea unui contract de credit, este necesară atât analiza atentă a contractului cât și o consiliere specializată pentru întocmirea dosarului de credit.

Suma pe care banca o oferă clientului este determinată, în primul rând de venitul clientului. Nivelul venitului clientului este direct proporțional cu suma pe care banca o împrumută. Totuși, deși este un factor de bază al criteriilor de eligibilitate, nu este singurul care poate determina condițiile de creditare avantajoase. Ignorarea lor poate pune o presiune financiară suplimentară asupra clientului care, în timp, va transforma achiziționarea unei locuinței dintr-o bucurie, într-o povară financiară care, la un moment dat, poate deveni insuportabilă. Elemente ca starea civilă, studiile, clasa socială a clientului și chiar regulamentul intern al băncii, pot influența nivelul și condițiile creditului.

Astfel, un credit imobiliar oferit aceluiași client de către două bănci diferite poate înregistra diferențe majore în condițiile pe care le impune. Deși suma este similară, pot apărea avantaje și dezavantaje. Evaluarea obiectivă a acestora este esențială pentru luarea unei decizii avantajoase. Totuși, un ochi neavizat în domeniul bancar, ar putea omite unele aspecte ale condițiilor de creditare sau să le interpreteze greșit. Efectul unei decizii subiective, fără cunoașterea tuturor elementelor va avea, cu siguranță, efecte negative pe termen lung.

Înainte de contractarea unui credit imobiliar este recomandată o discuție cu reprezentanții băncilor, deși aceștia ar putea deveni subiectivi în prezentarea ofertei băncii pentru care lucrează. Unele bănci vin în fața clienților potențiali cu dobânzi avantajoase, dar pentru a beneficia de aceste condiții, nu este suficient venitul ci, vor fi luata în considerare criterii socio-demografice, precum starea civilă, vechimea în muncă, ultimele studii absolvite sau locul de reședință. Nu în ultimul rând, este analizat istoricul înregistrat la Biroul de Credite pentru a se forma un profil complet al clientului și pentru a se calcula riscurile băncii odată cu acordarea creditului.

Clientul se mai poate apela la agenții de brokeraj care îl pot consilia astfel încât să aleagă cea mai bună ofertă. Consultanța oferită de aceste agenții nu presupune costuri suplimentare pentru client, acestea luându-și comisioanele de la bănci, pentru care funcționează ca o forță externă de vânzare.

De cele mai multe ori, în cazul creditelor imobiliare, agenția imobiliară poate oferi cea mai relevantă consultanță. În primul rând cunoaște condițiile din piață și are experiență în tranzacțiile finanțate de bancă. În plus poate sfătui clientul în momentul îl care consideră că acesta dorește o alternativă locativă supraevaluată, pentru care este dispus să se supună unei presiuni financiare sporite pe termen lung. Un consultant imobiliar poate avea o perspectivă obiectivă asupra condițiilor de creditare și poate consilia clientul în luarea deciziei care îi reprezintă cel mai bine interesele.

Despre Hitch&Mosher

Hitch&Mosher este o companie cu capital integral românesc, cu expertiză majoră în domeniul imobiliar, începând cu anul 2006. În zona de vest a țării este principalul jucător de pe piață, fiind implicat în majoritatea sectoarelor specializate pe care le presupune sectorul imobiliar, de la intermedieri de vânzări și de închirieri pentru persoane fizice, până la identificarea și intermedierea de investiții în sectorul agricol.
 

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram