Printre numeroasele efecte pozitive indicate de cercetările științifice este menționat inclusiv rolul consumului moderat de bere în scăderea riscului de apariție a diabetului de tip 2.
„Adulții care își limitează consumul de bere la unul sau două pahare pe zi, combinat cu o dietă bogată în alimente precum pește, fructe, legume sau ulei de măsline, pot prezenta un risc mai scăzut de apariție a unor boli cronice precum diabetul de tip 2. Acest efect este datorat vitaminelor, acidului folic, fierului și calciului care se regăsesc în bere. În plus, berea este slab alcoolizată și conține o cantitate scăzută de zahăr. Totodată, fiind preparată doar din ingrediente naturale, în bere se regăsesc mici cantități de vitamine B, provenite de la cereale și drojdie, precum și fibre și polifenoli din cereale și hamei”, a declarat Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
Cum scade consumul moderat de bere riscul de diabet de tip 2
Cavitatea bucală, stomacul și intestinul subțire transformă alimentele în glucoză care intră în fluxul sangvin. Nivelul crescut al glucozei trimite un semnal pancreasului să producă insulină, iar insulina transferă glucoza în celulă. În cazul unei persoane cu diabet de tip 2, corpul nu reacționează corect la insulină, iar pătrunderea glucozei în celule este împiedicată. Consumul moderat de bere nu numai că poate reduce riscul de apariție a diabetului de tip 2, dar poate îmbunătăți procesul de reglare a nivelului de glucoză din sânge și limita complicațiile în cazul pacienților deja afectați de diabetul de tip 2.
Factorii legați de stilul de viață care cresc riscul de diabet de tip 2 sunt în principal excesul de țesut adipos și un nivel insuficient al activităților fizice, alături de consumul mare de calorii din carbohidrați rafinați sau grăsimi saturate, consumul mic de fructe și legume, consumul ridicat de sare și fumatul.
Berea este clasificată ca fiind un aliment cu o sarcină glicemică (produsul dintre indicele glicemic și conținutul total de carbohidrați pe 100 de grame) de doar 7,5, datorită conținutului scăzut de carbohidrați (7,5 g de carbohidrați la 250 ml). Comparativ, un pahar de băutură răcoritoare are o sarcină glicemică de 16, iar un cartof fiert are o sarcină glicemică de 24. În momentul consumării berii în timpul sau înaintea mesei cu conținut de carbohidrați, aceasta tinde să reducă nivelul postprandial (după masă) maxim al glucozei în sânge. În plus, berea are un aport caloric redus, de doar 105 kcal într-o doză de 250 ml de bere cu alcool și 50 kcal într-o doză de 250 ml de bere fără alcool.
Potențialele efecte pozitive asupra sănătății apar doar în cazul consumului moderat de bere în rândul adulților. Acesta este definit ca fiind de nu mai mult de două pahare de 250 ml de bere cu 5% alcool (sau două pahare de 330 ml de bere cu 3,8% alcool) pe zi pentru bărbați și unul pentru femei.
Prevalența diabetului în Europa
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în Europa există aproximativ 60 de milioane de persoane cu diabet și prevalența diabetului este în creștere, atingând deja 10-12% în unele țări. În plus, se presupune că există un număr mare de diabetici nediagnosticați, în Europa, circa una din trei persoane cu diabet nu știe că are boala.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro