Programul se desfășoară deja de 6 luni în școlile din București și se va finaliza odată cu anul școlar. Până acum, 3500 de copii din clasele a 2-a, din 43 de școli din sectoarele 2 și 3, au beneficiat de vizita celor 4 medici veterinari din program, care le-au explicat care sunt criteriile de alegere ale unui animal de companie, precum și cum trebuie hrănite și îngrijite acestea, toate având un rol foarte important alături de afecțiunea și atenția acordate.
Întâlnirile sunt atractive pentru cei mici pentru că sunt interactive și pe înțelesul lor, bazate pe noțiuni concrete și reguli simple despre conviețuirea cu un animal. Copiii primesc broșuri despre îngrijirea cățeilor și a pisicilor, iar cei mai activi dintre ei pleacă acasă cu o diplomă de ”Asistent de medic veterinar”.
“Chiar dacă la începutul orelor elevii par interesați numai de jocul cu animăluțele de companie, atunci când medicii veterinari le vorbesc despre nevoile acestora, despre faptul că trebuie să îi trateze cu grijă și dragoste, să le acorde timp și atenție, copiii își schimbă atitudinea. Ei devin mai curioși iar întrebările adresate sunt punctuale și concrete solicitând sfaturi cu privire la vizitele la medicul veterinar, la modul de hrănire, îngrijire și conduită. Această atitudine manifestată în timpul cursurilor arată că responsabilitatea se poate construi, copiii pot experimenta rolul de părinți ai animalului implicându-se în creșterea, îngrijirea și disciplinarea lui. După 6 luni de derulare a proiectului nostru educațional suntem bucuroși să observăm implicarea profesorilor dar și a părinților, alături de copii în creșterea responsabilă a animalelor de companie" a declarat Gratziela Bahaciu, Secretar General ARPAC.
Programul “ABC-ul animalelor de companie” este desfășurat de ARPAC, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar General al Municipiului București și Asociația Generală a Medicilor Veterinari din România.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro