Eagle, SUA şi Bucureşti, România, 5 august 2010. Urmărind adaptarea serviciilor de securitate a porturilor şi de prevenire a pierderilor de date la stilul modern de viaţă al oamenilor de afaceri şi al utilizatorilor de acasă, amatori de gadget-uri de ultimă generaţie, CoSoSys a lansat noua aplicaţie My Endpoint Protector pentru iPhone, iPad şi iPod touch. Noua aplicaţie Software as a Service (SaaS – serviciu software) le oferă utilizatorilor de iPhone şi iPad posibilitatea monitorizării şi controlului în timp real a dispozitivelor portabile şi prevenirea rapidă a pierderii şi furtului de date, a furtului de identitate sau a infecţiilor cu viruşi.
Dezvoltată pe baza soluţiei Web de securitate de tip “cloud computing”, ce administrează toate computerele dintr-o reţea de firmă sau personală printr-o consolă online, protejând-o atât împotriva ameninţărilor interne, cât şi externe, generate de folosirea necorespunzătoare a dispozitivelor de stocare portabile precum stick-urile USB, camerele foto digitale, dispozitivele FireWire, telefoanele inteligente sau hard disk-urile portabile, noua aplicaţie le oferă acelaşi sistem bazat pe politici de securitate a datelor utilizatorilor de iPhone, iPad şi iPod touch. Sarcini precum monitorizarea activităţii dispozitivelor portabile dintr-o reţea sau a staţiilor PC sau Mac individuale, permiterea sau blocarea accesului diverselor dispozitive şi prevenirea eficientă a potenţialelor breşe de securitate nu au fost niciodată mai uşor de îndeplinit. Aplicaţia permite îndeplinirea lor atunci când utilizatorii călătoresc, când participă la întâlniri de la care nu pot pleca, sau atunci când le este imposibilă accesarea unui computer cu conexiune la Internet.
“Dispozitivele portabile precum telefoanele mobile, laptopurile sau stick-urile USB au câştigat popularitate prin faptul că erau mai mici, portabile şi mult mai amuzante decât predecesorii lor statici, satisfăcând în acelaşi timp nevoia de comunicare a oamenilor. Pe măsură ce au evoluat, devenind din ce în ce mai mici şi mai rapide, ne-au schimbat stilul de viaţă. Putem face prezentări de afaceri pe un iPad şi putem trimite email-uri de pe iPhone, ţinând astfel legătura cu partenerii de afaceri şi cu prietenii. De ce să nu urmăm moda şi să le oferim clienţilor posibilitatea de a se ocupa de cât mai multe sarcini de pe dispozitivele mobile, inclusiv administrarea securităţii reţelelor şi a datelor?” explică Roman Foeckl, Director General al CoSoSys.
Principalele beneficii ale aplicaţiei My Endpoint Protector
• Administrarea facilă a computerelor companiei sau a celor personale printr-o consolă centralizată disponibilă pe iPhone, iPad sau iPod touch
• Atât aplicaţia My Endpoint Protector, cât şi serviciul cloud computing pe care este bazată, nu necesită cunoştinţe aprofundate de securitate sau un proces complicat de învăţare
• Monitorizarea atentă a accesului către fişierele confidenţiale de serviciu sau personale, indiferent de locul în care vă aflaţi sau infrastructura IT disponibilă; dispozitivele mobile pe care le aveţi deja vă sunt suficiente
• Permiteţi sau blocaţi accesul pentru diferite dispozitive portabile fără să fie nevoie să aşteptaţi până ajungeţi la un desktop sau până când vă puteţi porni laptopul; de exemplu, puteţi permite accesul în reţea telefonului unui angajat şi puteţi respinge accesul pentru stick-ul USB folosit de copiii dumneavoastră
My Endpoint Protector este un serviciu de securitate flexibil, scalabil şi uşor de administrat, ce pune la dispoziţia companiilor de orice dimensiune acelaşi nivel de securitate şi complexitate în protecţia datelor oferit firmelor mari, fără a impune folosirea unor echipamente adiţionale scumpe, angajarea unor experţi sau îndeplinirea unor sarcini complicate de instalare şi mentenanţă. Versiunea pentru utilizatorii de acasă a acestui serviciu le oferă acestora în mod gratuit un mediu de lucru sigur şi productiv.
Pentru mai multe informaţii despre aplicaţia My Endpoint Protector App, vizitaţi iTunes
http://ax.itunes.apple.com/us/app/my-endpoint-protector/id379244830
sau accesaţi
http://www.endpointprotector.com/en/index.php/products/my_endpoint_protector_SaaS
Despre CoSoSys
Compania CoSoSys este specializată în dezvoltarea de software pentru securizarea reţelelor şi pentru îmbunătăţirea dispozitivelor de stocare portabile. Portofoliul aplicaţiilor include funcţii de la protejarea prin parolă şi sincronizarea datelor, până la împiedicarea accesului neautorizat la dispozitivele periferice ataşate calculatoarelor. Distribuirea produselor CoSoSys se face la nivel global prin fabricanţii de hardware de talie mondială, dar şi direct către utilizatorii finali prin magazinul electronic disponibil pe http://www.CoSoSys.com şi http://www.EndpointProtector.com. Compania CoSoSys se bucură de o creştere continuă a numărului de utilizatori la nivel mondial. Aceasta are sediul în Cluj-Napoca, România, şi are reprezentanţi de vânzări în Statele Unite şi Germania.
Imagini şi materiale adiţionale:
http://www.cososys.com/images.html
http://www.cososys.com/press_room.html
Contacte de presă
Mirror Communications
Alina Popescu
Phone: +40 741 073753
E-mail: [email protected]
CoSoSys Ltd.
Anca Goron
Phone: +40 264 593 110 Ext. 113
E-mail: [email protected]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro