Credit Suisse face diferenţa alaturi de Habitat în România

14 iunie 2012
Autor:
dowmedia08

Potrivit unui studiu realizat de un grup de sociologi români, există cartiere întregi în Ploieşti unde familiile trăiesc în condiţii sub-standard. Majoritatea acestora locuiesc în blocuri cu multe apartamente, construite înainte de 1980 şi întreţinute în mod necorespunzător. Mai mult decât atât, întreaga zonă suferă în urma crizei economice, rata şomajului dublându-se de anul trecut, atingând aproape 10%.

Habitat for Humanity dezvoltă programe complexe în domeniul locuirii, pentru întrajutorarea persoanelor dezavantajate din punct de vedere social. Una dintre activităţile organizaţiei constă în construcţia şi reabilitarea de locuinţe, lucrări care se realizează în proporţie de 80% prin munca voluntarilor. Aceştia nu trebuie să fie muncitori specializaţi, asociaţia promovând faptul că oricine poate să contribuie la îmbunătăţirea vieţii semenilor. Habitat for Humanity găzduieşte în România atât voluntari internaţionali – echipe de voluntari individuali şi companii care îşi susţin angajaţii în activitatea de voluntariat – cât şi voluntari din România.

Construcţiile de la Ploieşti au fost începute în aprilie 2012. Elevi ai unor şcoli internaţionale şi alţi voluntari, angajaţi ai unor companii din România, au lucrat, până acum, la fundaţii şi la pereţii exteriori. Angajaţii Credit Suisse vor asambla şi instala ramele structurale din lemn şi elementele de interior ale caselor.

„Începând din 2009, când a fost lansat parteneriatul de voluntariat global dintre Credit Suisse şi Habitat for Humanity International, peste 2.000 de angajaţi ai companiei au ajutat la construirea de case pentru familiile cu venituri mici, efectuând peste 23.000 de ore de muncă voluntară. Habitat for Humanity România îşi propune să găzduiască an de an 4.000 de voluntari pe şantierele sale din toată ţara, oferindu-le prilejul de implicare în comunitate prin activităţi interactive, dinamice, cu impact concret şi de durată. Obiectivul nostru este dezvoltarea unei culturi a voluntariatului în ţara noastră. Premiile pentru cel mai bun program de voluntariat, primite de Habitat la Gala Voluntarilor în 2011 şi la Gala Societăţii Civile de anul acesta, demonstrează că suntem apreciaţi pentru calitatea proiectelor desfăşurate şi ne obligă să fim din ce în ce mai performanţi. Invităm şi alte companii din România să se implice, prin angajaţii lor, în activitatea de voluntariat împreună cu asociaţia noastră, garantându-le experienţe excepţionale ”, declară Gabriela Grigori, Director Dezvoltare Resurse şi Comunicare, Habitat for Humanity România.

Programele Habitat presupun implicarea directă şi a beneficiarilor. Toţi aceştia trebuie să aibă un rol activ în construirea sau reabilitatea propriilor locuinţe, precum şi să ramburseze o parte din costurile casei sau ale lucrărilor de reabilitare, fără profit pentru organizaţie. În acest mod, Habitat for Humanity România ajută familiile beneficiare să se ajute singure. Toate sumele sunt colectate în fondul din care se construiesc alte noi locuinţe.

Credit Suisse AG
Credit Suisse AG, parte a grupului internaţional Credit Suisse, este unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii financiare pe plan mondial. Ca bancă integrată, Credit Suisse oferă clienţilor săi
o expertiză combinată în servicii bancare private, investiţii bancare şi gestionarea activelor. Credit Suisse oferă servicii de consultanţă, soluţii complete şi produse inovatoare pentru companii, clienţi instituţionali şi clienţi privaţi, la nivel global, precum şi clienţilor de retail din Elveţia. Sediul Credit Suisse se află la Zürich şi desfăşoară operaţiuni în peste 50 de ţări de pe glob. Grupul are aproximativ 48.700 de angajaţi. Acţiunile Credit Suisse Group AG (CSGN) sunt listate la bursa din Elveţia şi, sub formă de Acţiuni Depozitare Americane, la cea din New York. Informaţii suplimentare despre Credit Suisse pot fi găsite pe www.credit-suisse.com.

Despre Habitat for Humanity
Habitat for Humanity International este o organizaţie mondială creştină şi non-profit, care urmăreşte să transforme dragostea lui Dumnezeu în acţiune, unind oamenii pentru a construi case, comunităţi şi speranţă. Din 1976, Habitat a ajutat peste 500.000 de familii, construind şi renovând locuinţe, susţinând politicile de locuire corectă şi echitabilă şi asigurând instruire şi acces la resurse pentru a ajuta familiile să-şi îmbunătăţească condiţiile de trai. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2.5 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 2.300 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Argeş, Bacău, Bihor, Cluj, Dolj, Prahova şi Suceava.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram