Cremona s-a mutat la Beiuș. Vioara cu goarnă în expoziție

15 martie 2021
Autor:
Libra WEBCORP

Sâmbătă, 13 martie 2021, în municipiul Beiuș a avut loc o „manifestare culturală între prieteni”.

Meșterul popular Cornel Palladi a ținut să-și invite cunoscuții și aș zice eu „cunoscătorii” instrumentului muzical, vioara cu goarnă, deci să inaugureze o expoziție de viori cu goarnă, construite chiar de el.

Expoziția deschisă în centrul orașului Beiuș, din strada Horea nr. 18, în gospodăria meșterului, om harnic și bine organizat, este amenajată într-o casă mică și cochetă în care a adunat cam tot ce a meșterit de-a lungul celor peste 70 de ani de viață.

Pe pereții unei încăperi frumos aranjate se găsesc vioara cu buchet de goarne, vioară electrică, vioară cu portavoce, vioară cu goarnă de lemn, vioara din coarne de cerb și alte tipuri de viori cu goarnă.

Doamna Anca Banda, metodist la Casa de Cultură Beiuș, a spus, pe lângă cuvintele de felicitare și de aprecierei a meșterului Palladi: „Cea mai mulțumită și mai fericită este doamba Palladi întrucât toate „doamnele” din viața soțului ei se află frumos agățate pe pereții acestei expoziții”. Cei prezenți au gustat gluma și au aplaudat-o.

Un oaspete de seamă a evenimentului a fost etnomuzicologul Mircea Câmpean, reprezentantul al Comisiei Naționale de Patrimoniu Cultural din Ministerul Culturii care a afirmat: „Mă bucur că am cunoscut acest meșter popular care a dus meșteșugul rudimentar al viorii cu goarnă din anii `70 la aceste opere pe care le puteam vedea astăzi. Este foarte important că avem asemenea oameni. Tocmai de aceea sunt aici să-l facem cunoscut pe domnul Palladi și la București, avem gânduri mari pentru el și împreună cu colegii de la Centrul de cultură al județului Bihor, trebuie să ne unim și să promovăm aceste valori”.

Managerul Centrului de cultură Bihor, baritonul Florin Mariș Hinsu care a mijlocit venirea înaltului funcționar din Ministerul Culturii, a spus printre altele: „Mă buicur că Beiușul iese din nou în evidență, vă felicit pentru ceea ce faceți. Mi se pare că zona Beiușului este binecuvântată căci acum 110 ani Bartok Bela în culegerile pe care le-a făcut în Transilvania peste 75% din studiile și culegerile lui sunt din zona Bihorului și în special din Țara Beiușului. Instituția pe care o conduc a demarat deja o acțiune spre Ministerul Culturii de a pune vioara cu goarnă printre elemenetele de patrimoniu și s-o așezăm acolo unde îi este locul”.

Prezent la eveniment a fost primarul Beiușului, Gabriel Popa, care a spus despre meșterul Palladi că este om harnic și cu mult entuziasm. „Nu l-am văzut niciodată supărat, doar la pescuit când a avut ghinion”.

Prezent a fost și avocatul Pașcu Balaci cel care a citit un sonet închinat viorii cu goarnă, apreciind munca și talentul meșterului.

Notarul Aurel Măduța, un apropiat al familiei meșterului popular a așternut pe hârtie cele mai frumoase etape din viața și munca acestui brav român.

Au mai fost la eveniment dirijorul orchestrei populare din Oradea, Adrian Miescu, care i-a încântat pe cei prezenți interpretând la vioara cu goarnă „Balada lui Ciprian Porumbescu”. Și împreună cu Petrică Popa la clarinet și Florin Cristian Laboș la vioară au prezentat o suită de Bihor, încălzind atmosfera. Viorile domnului Palladi așa cum afirmă domnia sa, se pot auzi aproape în toată lumea: în New York, Paris, Londra, Olanda, Belgia.

O zi frumoasă de sâmbătă în curtea unui om care sfințește locul și aș paria zicând că despre acest om se va vorbi multă vreme și multe generații.

(Viorel Orbai)

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram