CROS CAMP 2014 – Soluții pentru stiluri de viața armonioase

23 iunie 2014

Asociația CROS (Centrul de Resurse pentru Organizații Studențești) lansează proiectul “CROS Camp 2014 - Soluții pentru stiluri de viață armonioase” ce se adresează liderilor de organizații studențești, tinerilor profesioniști și angajatorilor din România. CROS Camp 2014 este un seminar de 6 zile care începe pe 9 iulie și își propune să aducă la aceeași masă și să promoveze dialogul structurat, deschis și colaborarea între participanți, pentru a genera soluții practice privind relevanța educatiei superioare asupra unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor.

CROS Camp 2014 urmărește sa ducă la:

• Creșterea gradului de conștientizare asupra vulnerabilității tiparelor de viață după care tinerii din România se ghidează în prezent, în context european, economic și social, de către participanții la dialog, în cadrul seminarului;
• Identificarea oportunităților de influențare pozitivă înspre construirea de stiluri de viață armonioase ale tinerilor, pe care le are educația dezvoltată în cadrul mediului asociativ studențesc și de tineret, de către participanții la dialog, în cadrul seminarului;
• Formularea de soluții de dezvoltare - cooperare trans-sectorială între mediul asociativ studențesc și de tineret și ceilalți parteneri la dialog (universități, companii, autorități publice și formatori de tineret), pentru construirea de stiluri de viață armonioase ale tinerilor, în cadrul seminarului.

Camp-ul este un proiect anual al Centrului de Resurse pentru Organizații Studențești, menit să sprijine creșterea impactului organizațiilor studențești în societate, reunind atât tineri lideri ai acestor organizații, cât și reprezentanți ai societății civile, experți din mediul privat și din domeniului politicilor publice, la nivel național și european. Proiectul urmărește de asemenea dezvoltarea de abilități și competențe ale participanților pe următoarele domenii profesionale: Resurse Umane, Comunicare, Leadership și Management.

Cele 5 zile tematice sunt structurate astfel:

1.Relating - o zi tematică dedicată cunoașterii și networkingului între participanți și invitați.
2.Learning - o zi dedicată cunoașterii, inspirației și învățării organizată sub formă de prelegeri, ateliere și discuții libere.
3.Playing - urmărește folosirea jocului ca modalitate de învățare, de sporire a creativității și a motivației intrinseci.
4.Sharing - promovează atitudinea colaborativă și schimbul de bune practici în dezvoltarea mediului asociativ studențesc.
5.Dreaming - ultima zi de seminar, asociată atitudinii de visare, va fi una de proiectare și planificare, de reflecție, sinteză și perspectivă.

Proiectul “CROS Camp 2014 - Soluții pentru stiluri de viață armonioase” este finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune, gestionat în România de ANPCDEFP – Agenția Națională pentru Proiecte Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.”

Mai multe detalii despre proiect, precum și formularul de înscriere, sunt disponibile pe site-ul proiectului.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram