Cum să alegi o cămașă pentru muncă?

23 aprilie 2020
Autor:
livepr

Pentru bărbați, cămășile sunt unul dintre cele mai emblematice elemente de îmbrăcăminte. Ei pot purta o cămașă în orice context. Pentru ei, cămașa, chiar dacă uneori își pierde valoarea de eleganță, este un element nelipsit din orice garderobă. Așadar, în special atunci când trebuie să aleagă ceva pentru a purta la muncă, cămașa este și va fi întotdeauna o variantă demnă de luat în considerare. Gândiți-vă doar la bărbații care au trecut de a doua tinerețe, sau la bunicii noștri, care purtau cămăși chiar și în viața de zi cu zi, după ce au ieșit la pensie, pentru că erau sau sunt mult prea obișnuite cu acestea pentru a putea renunța la ele.

Chiar dacă pare un element restrictiv, care nu îți dă libertatea de mișcare pe care ți-o dorești, nu uita că o cămașă este mereu o variantă foarte bună, nici prea mult nici prea puțin, potrivită în orice situație. Nimic nu o va putea înlocui vreodată și mereu va avea locul său de cinste în garderobă. Este ceva cu care trebuie să te obișnuiești, așa cum au făcut și predecesorii noștri. Cămașa va da mereu o notă, oricât de mică, de eleganță, ținutei și o va scoate din anonimat. Așa că trebuie să avem mereu la dispoziție modele de cămăși care să ne ajute să definim o ținută. Iar magazinele online ne oferă o varietate foarte mare de cămăși de bărbați, ex: Bolf.ro.

Acum, dacă ne gândim la ținuta pentru muncă, trebuie să ne străduim destul de mult unii dintre noi, deoarece nu am mai pus piciorul la locul de muncă de când s-a instaurat starea de urgență. Cu toate acestea, cu puțin efort, vom reuși să ne amintim mediul de lucru și cum influențează acesta modul în care ne îmbrăcăm, pentru că, în mod cert, fiecare context de lucru are un impact clar asupra hainelor pe care le purtăm.

  • Munca de acasă - dacă muncim de acasă, așa cum mulți dintre noi o facem în această perioadă, nu putem spune că avem nevoie de o cămașă pentru a ne putea începe ziua, iar dacă nu luăm parte la videoconferințe cu oricâte persoane, nimeni nu poate să își dea seama cu ce suntem îmbrăcați de la celălalt capăt al chat-ului sau al telefonului. Însă, dacă vrem să simțim spiritul biroului și să intrăm în modul de acțiune mult mai ușor, o cămașă sigur ne va ajuta foarte mult. Bineînțeles, atunci când trebuie să participăm la videoconferințe, va trebui să avem o ținută respectabilă, iar aceasta poate include și o cămașă.
  • Munca la birou - sunt multe tipuri de muncă la birou. Pentru unii, înseamnă ședințe și întâlniri la nivel înalt, poate chiar ieșiri în restaurante de lux, pentru alții înseamnă programare dintr-un scaun confortabil, fără prea multă bătaie de cap în ceea ce privește vestimentația, pentru alții este prezența în fața clienților, pentru care trebuie să se prezinte mereu în cea mai bună formă, fiind parte a imaginii companiei. În fiecare caz, cămașa este fie obligatorie, împreună cu o cravată și un costum, fie opțională, putând fi folosită o cămașă mai lejeră, poate chiar în combinație cu un tricou, descheiată, fie din nou obligatorie, dar într-o ținută mai puțin oficială, dar foarte îngrijită. Totul depinde de natura jobului și de impunerile companiei în această privință.
  • Munca de teren - dacă ești un agent care trebuie să facă foarte multă muncă de teren și să se întâlnească cu toți clienții companiei desemnați pentru tine, atunci probabil că o cămașă nu este obligatorie, dar cu siguranță este cea mai plăcută variantă pentru orice client, lasă cea mai bună impresie și îți va aduce doar avantaje într-o negociere.

Așadar, cămașa nu este întotdeauna obligatorie, dar va fi mereu o variantă foarte plăcută vizual și îți va da încrederea necesară să abordezi orice obstacol în carieră.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram