Cum sa amenajezi un bar in aer liber

2 iulie 2014

Pentru a amenaja un bar in aer liber nu e nevoie de insemnate cheltuieli suplimentare. Care sunt pasii si cum poti amenaja un spatiu de relaxare in curtea casei tale?

1. Gaseste locul potrivit

Tine cont de ploile de vara dar si de momentele in care vrei sa te ascunzi de soarele puternic si alege un loc cat mai adapostit. O terasa deja acoperita, o umbrela de dimensiuni mai mari sau umbra unui copac, toate acestea sunt variante excelente pentru amenajarea unui bar in aer liber. In plus, vei avea si siguranta ca barul si scaunele vor fi protejate de factorii externi.

2. Ce mobilier poti recicla pentru un bar in aer liber?

Daca nu vrei sa scoti prea multi bani din buzunar poti recicla piese de mobilier mai vechi precum o masa mai inalta, un dulap pe care nu il mai folosesti sau un birou cu mai multe etajere. Pentru un plus de originalitate, le poti vopsi in culorile preferate sau daca ai putina indemanare, le poti picta alegand dintr-o gama larga de motive – marine, florale, motive traditional-romanesti, etc. Acelasi lucru il poti face si cu scaunele daca iti doresti un design cu adevarat unic.

3. Asigura atmosfera de vacanta!

Ai grija sa alegi scaunele potrivite pentru relaxare sau chiar perne comode pe care le poti pune direct pe iarba. Daca bugetul iti permite, poti alege doua sau patru scaune de bar, pentru un design modern. Indiferent de alegere, ai grija ca barul si scaunele pe care le vei folosi, sa se incadreze natural in peisajul curtii tale. Un scaun de bar modern nu isi va gasi locul langa un dulap cu aer vintage.

Odata barul instalat, nu iti ramane decat sa inveti sa prepari cateva bauturi pe baza de sucuri naturale de sezon, racoritoare pentru cei mici daca este cazul si gustari ce includ neaparat fructele verii. Petrecerile in aer liber sunt fara indoiala, unul dintre cele mai bune motive pentru care iubim vara!

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram