Curs cu tema “Dializa Peritoneala” susţinut de Dr Catalin Buga la Petroşani

3 aprilie 2014

Cursul se adresează asistenţilor medicali şi medicilor din specializările chirurgie, nefrologie şi ATI din Spitalul Clinic de Urgenţă Petroşani şi Centrul de Nefrologie şi Dializă IHS. Cursul include atât prezentări teoretice ale metodei de dializă peritoneală cât şi demonstraţii operatorii, tehnici de îngrijire şi urmărire post-operatorie a pacientului.
,,Deşi este o metodă de supleere a funcţiei renale mai fiziologică decât hemodializa, prezentând în acelaşi timp avantaje de natură economică, dializa peritoneală este în cădere liberă în România, tendinţă care se manifestă la nivelul întregii Europe. Principala temere este legată de complicaţiile metodei, însă aici sunt foarte importante angajamentul echipei multidiscipilinare de îngrijire şi educaţia pacientului şi a familiei sale. Pentru pacienţii care nu au contraindicaţii, dializa peritoneală ar trebui să fie prima metodă terapeutică prezentând o serie de avantaje, incluzând o autonomie crescută, posibilitatea reluării sau menţinerii vieţii profesionale şi sociale şi controlul asupra condiţiei lor”, a declarat Dr. Cătălin Buga.
Având ca domenii de interes chirurgia generală la pacientul diabetic, herniile şi eventraţiile, dializa peritoneală, piciorul diabetic, rănile cronice, intervenţiile clasice şi laparoscopice abdominale, Dr. Cătălin Buga a realizat prima intervenţie chirurgicală pentru dializa peritoneală în România. Dr. Buga continuă să fie un promotor al acestei metode susţinând cursuri teoretice şi practice pentru echipe multidisciplinare implicate în dializa peritoneală.
,,IHS promovează conceptul de îngrijire integrată a pacientului, unic pe piața serviciilor medicale de dializă din România. Astfel, sistemul IHS nu se adresează numai persoanelor cu boală cronică de rinichi în stadiile care necesită dializă, ci şi celor care prezintă factori de risc pentru dezvoltarea afecţiunilor renale, sau celor cu afecţiuni renale cunoscute, în diferite stadii de evoluţie. Conform viziunii IHS asupra bolilor cronice de rinichi, colaborarea multidisciplinară şi asistenţa integrată a pacienţilor cu afecţiuni complexe sunt esenţiale în îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora”, a declarat Dr. Petronela Şodolescu, medic şef al Centrului de Nefrologie şi Dializă IHS Petroşani.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram