Tinerilor cu vârste între 18 si 30 de ani li se oferă prin acest proiect 35 burse în valoare de 3500 de euro și astfel șansa excepțională de a învăța direct de la cei mai buni traineri și oameni de afaceri cum să își dezvolte capacitățile antreprenoriale, să lanseze afaceri de succes și de asemenea să își cultive abilitățile de leadership la un nivel înalt.
Cursul durează 8 zile și are două sesiuni pe zi. Fiecare sesiune conține și un interviu cu un invitat special.
Ca și în ediția precedentă, proiectul este împărțit în 10 module, susținute de cei mai buni 10 traineri din Cluj şi nu numai (Lorand Soares Szasz, Eusebiu Burcaș, Mihaela Stroe, Dan Pitic, Magnoliu Stan, Zoltan Veres ) pe domenii ca: social media , public speaking, vânzari, leadership, financiar, dezvoltarea echipei, proceduri și sisteme, plan de afaceri. De asemenea, participanții vor beneficia în cadrul fiecărui modul de consultanța și experiența unor antreprenori de succes din România.
”Investiția în acest curs este de 3500 euro per persoană. Pentru că noi mergem pe premisa că nu contează de unde vii, ci contează încotro te duci, am hotărât să susținem tinerii cu potențial. Ca răsplată a muncii, a ambiției, a motivației și a dorinței de a învăța, oferim 30 de burse pentru acest proiect. 5 burse sunt acoperite in proportie de 100% iar restul sunt acoperite in proportie de 90 %.
Nu este un curs normal, este un curs exclusivist, cu cei mai buni traineri, care învață cele mai noi metode de a ajunge spre succes, prin urmare, se vor alege cei mai potriviți și cei mai motivați tineri.” declară fondatorul proiectului Leaders For The Future.
Înscrierile pentru curs se fac în perioada 12 mai 2014- 02 iunie 2014. Pentru mai multe detalii puteți accesa site-ul nostru.
Pentru informații:
[email protected]
[email protected]
0730 618 690
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro