Curs de „Competențe antreprenoriale“ finalizat cu succes prin proiectul „ȘANSA mea în ȚARA mea”

3 noiembrie 2014

Asociația Pro Factum Alba Iulia a organizat, în cursul lunii octombrie 2014, un curs de specializare în „Competențe antreprenoriale“ pentru prima serie de cursanți, din cele șase prevăzute în cadrul proiectului „ŞANSA mea în ŢARA mea”. Proiectul este derulat de XEROM SERVICE S.R.L. din Alba Iulia, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu S.C. 3 ART S.R.L. din Baia Mare și Asociația Pro Factum Alba Iulia.

Promovabilitate de 100%

Cursurile, cu o durată de 74 de ore, au fost susținute în Câmpeni, județul Alba, pentru o grupă formată din 28 de participanți. Cursanții au fost selectați de experții Asociației Pro Factum Alba Iulia, în urma unor sesiuni (individuale și de grup) de informare, consiliere și orientare privind cariera. Absolvenții, în total 28, vor primi certificate recunoscute pe piața internă a muncii și în statele Uniunii Europene. Programul de formare, furnizat gratuit prin proiect, s-a adresat persoanelor în căutarea unui loc de muncă, șomerilor și persoanelor inactive. Printre competențele dobândite de cursanți se numără: noțiunile de antreprenoriat, comunicarea antreprenorială, planul de afaceri, aspectele juridice ale unei afaceri, marketing și publicitate, noțiuni de contabilitate primară, finanțarea unei afaceri, managementul financiar al afacerii etc. Toate acestea vor constitui bazele pentru începerea unei afaceri pe cont propriu și schimbarea statutul pe piața muncii. Tot prin proiect, vor mai fi organizate încă cinci serii de curs de specializare în „Competențe antreprenoriale“.

Beneficiarii activităților proiectului, în total 600, sunt persoane inactive, persoane în căutarea unui loc de muncă și șomeri, cei mai mulți de lungă durată. Serviciile furnizate de experții proiectului vizează: informarea, consilierea și orientarea privind cariera, dezvoltarea și furnizarea programelor de formare profesională, medierea în vederea creșterii ratei de ocupare, asistența și consilierea pentru demararea unei afaceri. Demersul presupune și înființarea unui număr de 21 de firme.

Proiectul „ŞANSA mea în ŢARA mea” are drept scop combaterea șomajului și creșterea ratei de ocupare pe piața muncii din cele două regiuni de implementare. Este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investește în oameni!”, Axa prioritară: 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenție: 5.1. „Dezvoltarea și implementarea măsurilor active de ocupare”.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram