Evenimentul se desfăşoară sub egida World Kidney Day Organization şi face parte dintr-o suită de manifestări IHS dedicate publicului larg, în special persoanelor predispuse la boli renale şi profesioniştilor, scopul fiind informarea cu privire la factorii de risc pentru boala cronică de rinichi şi modalităţile de depistare şi intervenţie.
Aceste manifestări se desfăşoară în perioada 12-14 martie 2014 şi includ totodată un curs pentru asistenţii medicali din cabinetele medicilor de familie şi medicilor specialişti şi screening gratuit pentru boala cronică de rinichi.
De asemenea, voluntari din rândul pacienţilor şi personalului Centrelor de dializă IHS Sf. Ioan, Fundeni şi Sf.Pantelimon vor distribui materiale informative cu privire la bolile rinichiului joi, 13 martie, între orele 09:00 şi 11:00, în zone intens circulate din Capitală (Obor şi Piaţa Sudului), pentru a trage un semnal de alarmă referitor la incidenţa crescută a acestor afecţiuni.
* * *
IHS (International Healthcare Systems) a fost înfiinţată în anul 2004, ca rezultat al parteneriatului dintre două companii cu tradiţie în domeniul dializei – Baxter SUA şi SofMedica România şi este membră a unui grup de companii din domeniul medical care activează în patru ţări din Sud-Estul Europei.
În prezent, IHS deţine o reţea de 13 centre de dializă şi nefrologie şi tratează, prin profesionalismul celor 500 de specialişti în domeniu, un număr de peste 1.500 de pacienţi.
IHS promovează conceptul de îngrijire integrată a pacienţilor cu boală cronică de rinichi, care constă în acompanierea pacientului în toate stadiile bolii şi în toată complexitatea acesteia.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro