De la începutul lunii mai şi până în prezent, echipa Mare Nostrum a fost anunţată de prezenţa a 80 de delfini eşuaţi. Dintre aceştia, doi erau vii în momentul eşuării, dar au murit la scurt timp. Cei mai mulţi dintre ei făceau parte din specia Phocoena phocoena, doar patru fiind din specia Delphinus delphis, respectiv Tursiops truncatus. În momentul identificării, delfinii se aflau în stare avansată de descompunere, cea mai posibilă cauză a morţii fiind înecul ca urmare a capturării în plasele de pescuit.
În vederea evitării eşuării acestora, ONG Mare Nostrum va amplasa un număr de 50 de dispozitive acustice pe plasele de pescuit. Acestea emit nişte unde sonore insesizabile de către oameni, dar care au rolul de a-i ţine pe delfini la distanţă. Un număr de cinci pescării vor primi gratuit aceste dispozitive. Totodată, informaţii despre biodiversitate şi despre delfini în mod special vor putea fi accesate de către toţi cei interesaţi pe site–ul www.delfini.ro. Mai mult decât atât, website–ul conţine o secţiune specială care le permite atât partenerilor, cât şi cetăţenilor să semnaleze şi online prezenţa delfinilor eşuaţi. De altfel, diferitele tipuri de agresiuni asupra mediului marin şi costier, dar mai ales prezenţa delfinilor eşuaţi vii sau morţi, vor putea fi semnalate la linia gratuită Telverde: 0800 800 078. Aceasta va fi funcţională în perioada iunie–septembrie, iar apelurile vor fi direcţionate către instituţiile competente (Direcţia Apelor-Dobrogea Litoral şi Garda de Mediu).
„Din nefericire, numărul delfinilor eşuaţi a atins o cotă alarmantă într-o perioadă foarte scurtă de timp. Încercăm ca prin instalarea dispozitivelor acustice să evităm capturarea lor accidentală şi să reducem numărul delfinilor morţi. Din păcate, din cauza stării avansate de putrefacţie, în cele mai multe cazuri nu se poate stabili cu exactitate cauza morţii. Însă, nu ne vom opri numai la monitorizarea delfinilor semnalaţi pe plajele constănţene. În perioada următoare vom desfăşura o serie de sesiuni de foto–identificare pe mare, pentru colectarea datelor privind populaţiile de delfini din Marea Neagră. Scopul acestor sesiuni este de a identifica mărimea populaţiilor de delfini, ratele de supravieţuire, ratele reproducătoare, rutele de migraţie, precum şi alte informaţii referitoare la comportamentul acestora. În baza acestora vom încerca să propunem măsuri de reducere a interacţiunilor negative dintre activităţile umane şi delfini”, a declarat Marian Paiu, coordonator activităţi de teren ONG Mare Nostrum.
Proiectul urmăreşte, în primul rând, creşterea nivelului de conştientizare al populaţiei locale cu privire la ameninţările la viaţa delfinilor din Marea Neagră, dar şi sprijinirea comunităţii pescarilor pentru reducerea numărului de delfini capturaţi accidental în plasele pescăreşti.
Proiectul este co–finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 4, având valoarea totală de 669.930,17 lei, din care valoarea eligibilă este de 550.047,1 lei (finanţare nerambursabilă FEDR şi buget de stat), iar valoarea, alta decât cea eligibilă, este de 119.883,07 lei.
Parteneri media: Radio Constanţa, Constănţeanul.com şi cotidianul Alb Negru
INFORMATII DE BACKGROUND:
În cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele activităţi:
REALIZATE:
Documentare privind starea curentă a biodiversităţii din zona Sit–ului ROSCI0066 Delta Dunării–zona marină
Un studiu privind starea curentă a biodiversităţii marine din zona Sit–ului ROSCI0066 Delta Dunări–zona marină
Au fost aplicate chestionare la începutul şi la mijlocul proiectului, în vederea evaluării gradului actual de informare a populaţiei cu privire la biodiversitatea zonei marine costiere. Acestea urmează a fi aplicate şi la sfârşitul proiectului.
A fost dezvoltată o pagină web, www.delfini.ro, care cuprinde informaţii despre delfini, dar şi soluţii pentru protejarea acestora
Au fost desfăşurate acţiuni de educare şi formare a elevilor privind ecosistemul costier
A fost creată „Reţeaua de voluntari observatori”
Au fost editate materiale informative, precum: pliante, postere, autocolante, ghiduri şi alte materiale personalizate, care vor fi folosite în cadrul acţiunilor de conştientizare
A fost înfiinţată o linie de telefon Telverde pentru semnalarea diferitelor evenimente de agresiune asupra ecosistemului costier, care va fi funcţională în perioada iunie–septembrie 2011
ÎN CURS DE REALIZARE:
Campanii de informare şi conştientizare a localnicilor şi vizitatorilor
Crearea şi amplasarea unor panouri de informare şi atenţionare, în zona marină a Deltei Dunării
Publicarea unor buletine de mediu cu informaţii despre biodiversitatea Mării Negre şi despre delfini
Realizarea unui album cu fotografii artistice
Colectarea datelor privind apariţia delfinilor în apele litorale româneşti, capturile accidentale şi eşuările în zona Sit–ului
Organizarea şi desfăşurarea unor sesiuni de foto–identificare pentru colectarea datelor despre cele trei specii de delfini din Marea Neagră
Reducerea numărului de delfini capturaţi accidental în plasele pescăreşti prin folosirea dispozitivelor acustice
Realizarea unui film documentar despre Marea Neagră
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro