La această primă întâlnire, participanţii vor fi informaţi cu privire la debutul proiectului, precum şi despre obiectivele acestuia. De asemenea, va fi un îndemn către autoritătile locale de a deveni parteneri Mare Nostrum, într-un efort comun şi concentrat pentru a îmbunătăţi starea de conservare a biodiversităţii marine, în special a celor trei specii de delfini care trăiesc în Marea Neagră.
Pornind de la unul dintre obiectivele Planului Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre, referitor la necesitatea evaluării regulate a populaţiilor de delfini, proiectul îşi propune folosirea uneia dintre cele mai moderne tehnici şi anume metoda foto-identificării precum şi continuarea activităţilor de monitorizare şi conservare a cetaceelor din apele litorale româneşti, incluzând achiziţionarea şi montarea de noi dispozitive acustice pentru îndepărtare a delfinilor de plasele de pescuit, ca măsură de reducere a numărului de cetacee capturate accidental.
Datele obţinute vor fi de un real folos atât pentru cercetătorii români, dar şi pentru cei din ţările riverane Mării Negre, care vor putea face noi estimări ale populaţiilor de delfini şi a rutelor de migrare ale acestora.
Cu stimă,
Cecilia Pătrăhău
Responsabil PR/Fundraising
ONG Mare Nostrum
Phone/Fax: +40241/612422; +40341/407432
Mobile: +40740319631
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro