Demararea programului de educație „A doua șansa” din cadrul proiectului Copiii romi se întorc la școala prevenirea abandonului școlar se

13 octombrie 2014

Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică CATALACTICA, filiala Teleorman anunță demararea programului de educație „A doua șansă” începând cu luna octombrie 2014, din cadrul proiectului „Copiii romi se întorc la școală - prevenirea abandonului școlar se face de la grădiniță”.
Înscrierea beneficiarilor la acest program se va face pe parcursul lunii septembrie în urma verificării documentelor lor și a evaluării inițiale.
În funcție de numărul de beneficiari selectați și de disponibilitatea de lucru a cadrelor didactice în anumite zone se vor forma grupe de cursanți de câte aproximativ 14 persoane.

Obiectivul specific al prgramului educațional „A doua șansă” este de reintegrarea în sistemul educațional a 364 de persoane de etnie roma care nu au absolvit ciclul primar al învățământului obligatoriu și care au depășit cu mai mult de 4 ani vârsta corespunzatoare clasei neabsolvite. Implementarea programului de educație „A doua șansă” va avea loc în următoarele județe: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Suceava, Teleorman și Vaslui.
Rezultatul vizat este: finalizarea ciclului primar de învățământ de către cei 364 de persoane de etnia roma prin programul „A doua șansă” organizat în cadrul acestui proiect.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European – Investeşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA, filiala Teleorman în parteneriat cu Filiala Iași a Fundației „Holt România - Fundația de Consultanță și Servicii Sociale pentru Copii și Familii” și Fundația „Echosoc” - Filiala Bîrnova.

Pentru informații suplimentare nu ezitați să ne contactați la:
Telelon: +40247/421260 sau 0751516020
Fax: +40247/311726
E-mail: [email protected]

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram