Eco Sud da startul la EcoAtitudine 2012

15 martie 2012
Autor:
dowmedia08

Al 3-lea an consecutiv de EcoAtitudine angreneaza
circa 85.000 de elevi din Bucuresti si alte 7 judete

Sub acelasi slogan, „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informatie, Actiune”, editia 2012 a proiectului se va desfasura in Municipiul Bucuresti si in Judetele Ilfov, Prahova, Arges, Olt, Vrancea, Covasna si Harghita, in urmatoarele 2 etape: 15 martie – 01 iunie 2012 si 10 septembrie – 25 noiembrie 2012.

Lansarea oficiala a proiectului a avut loc in cadrul conferintei „Noi tehnologii pentru monitorizarea si protectia mediului”, organizata de catre Grupul European de Presa Reporter la expozitia internationala Romenvirotec in 29 februarie 2012, unde au fost prezenti atat oficiali ai entitatilor de mediu din Romania (Dl. Abos, Presedinte al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Dl. Ionescu, Comisar general al Garzii Nationale de Mediu) cat si agenti economici importanti dedicati sustinerii colectarii selective si partenerii media ai proiectului.

Spre deosebire de editia 2011, la care au participat 11 scoli din capitala si judetul Ilfov, precum si scoli din judetele Covasna si Harghita, anul acesta sunt agrenate in proiect pana acum 71 de scoli din judetele mentionate - aproximativ 85.000 elevi vor avea ocazia sa-si dezvolte cunostintele despre ecologie si protectia mediului, atat din punct de vedere teoretic, cat si practic.
La nivel teoretic, "Ora de Ecologie" va fi organizata in fiecare dintre regiuni sub forma discutiilor interactive intre elevi si persoane publice, agenti economici si autoritati de mediu de pe plan local. Informatii referitoare la modalitatile de colectare selectiva se vor regasi in brosura "EcoAtitudine", care va fi distribuita tuturor elevilor claselor I-VIII din scolile participante. La nivel aplicativ, elevii participanti la proiect vor lua parte la actiuni de colectare selectiva a deseurilor de ambalaje din PET-uri, carton, hartie, sticla, a deseurilor electrice, electronice si electrocasnice, precum si la concursuri de desen si machete din materiale reciclabile.

Eco Sud, parteneriat pentru un viitor curat

Diploma de excelenta obtinuta de Eco Sud in urma parteneriatului la cele doua etape ale campaniei EcoAtitudine 2011 a constituit indemnul continuarii demersului inceput, cu atat mai mult cu cat imbunatatirea nivelului de constientizare a importantei protectiei mediului in randul generatiei tinere este principala valoare sustinuta de Eco Sud in campaniile sale.

117,35 metri cubi de hartie, 86,8 metri cubi PET si 2,472 kg DEEE au fost colectate anul precedent in cadrul campaniei la nivel de Bucuresti si Ilfov. Cantitatile sunt cu atat mai impresionante, cu cat acestea reprezinta rezultatul eforturilor de colectare selectiva a elevilor din doar 11 scoli cu clasele I-VIII participante la proiect. Pentru Eco Sud insa, masura reala a investitiei de valoare pe termen lung o reprezinta cei peste 6000 de elevi care pun in practica zilnic principiile fundamentale ale salvgardarii mediului.

„Sustinand eforturile de educare si informare in domeniul protectiei mediului, ne asteptam ca din ce in ce mai multi copii de pretutindeni sa devina promotori ai spiritului eco-civic acasa si in societate. Ei sunt cei care, cunoscand si aplicand regulile unei conduite sanatoase in relatia cu mediul inconjurator vor forma o societate viitoare responsabila.”

http://www.ecosud.ro/mass-media/Eco-Sud-da-startul-la-EcoAtitudine-2012/17/

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram