Ciocolatierii își vor lansa colecțiile de dulciuri și cadouri pentru sărbătorile pascale pe 21 martie, la București
Festivalul Chocolate Saga deschide sezonul primăverii cu o ediție de Pasti a evenimentului, la Sala Palatului din București si va reuni cele mai mari nume din România în domeniul ciocolatei.
Fiind singura expoziție de profil din țară, ciocolatierii și-au exprimat nevoia acestui eveniment la începutul primăverii, cu scopul de a definitiva contractele si parteneriatele pentru perioada sărbătorilor de Paște. Nu vor lipsi demonstrațiile live, lansarea unor noi colecții de praline și figurine de Paști, dar și o serie de gusturi inedite, în premieră.
Aceasta ediție pare să devină cea mai așteptată tradiție. Peste 70% din standuri au fost ocupate in doar câteva zile de la deschiderea vânzărilor. Dupa 4 ediții in doar doi ani, piața de ciocolată din România prinde contur. Atât maeștrii ciocolatieri, cât si vizitatorii consideră că acest eveniment a pus bazele unei industrii de nișă în România, fiind un pion important în dezvoltarea acesteia și în a pune țara noastră pe harta celor mai importante puncte de reper din industria mondială de ciocolată. Dovadă este faptul că unul dintre cei 4 finaliști ai celui mai important concurs internațional de ciocolatieri este român: îl cheamă Marinel Bejan si talentul si dedicarea lui ne reprezintă anul acesta la finala World Chocolate Masters, la Paris.” (Adina Istrate, organizator)
Partenerii evenimentului
Ca si la editia precedenta, partenerul oficial Omnia Gusti Chef Suppliers, unul dintre cei mai mari furnizori de ingrediente pentru industria de profil si alaturi de el, Dulcinella, unul dintre jucatorii cu cea mai rapidă dezvoltare în industria de cofetărie și ciocolată, vor sustine Festivalul Chocolate Saga
Live – evenimente spectaculoase de creație cu și din ciocolată
Si la aceasta ediție, organizatorii au pregătit o zona pentru demonstrații, in care maeștri talentați ai ciocolatei vor susține demonstrații in toate cele 3 zile de eveniment, potrivite pentru toate tipurile de public - de la spectacole de creație, la demonstrații practice, cat si prezentari de produse si colectii noi. Acestea vor fi transmise live atât pe ecranele expoziției, cat si pe paginile de social media Chocolate Saga si ale partenerilor media.
Se lansează Colecțiile de Paști
“Cadourile de Paști incep cu dulciurile. Iar dulciurile incep cu ciocolata. Oamenii de toate varstele vor sa vada noile colectii și sa le achiziționeze din timp. Realitatea este ca ciocolata romaneasca este spectaculoasa, atat din punct de vedere al lucrarii estetice, cat si atunci cand vorbim de gust si de ….sanatate. 80% dintre expozanti aduc in expozitie produse sanatoase. Unii dintre ei pluseaza si dau un scop medicinal preparatelor. “ (Adina Istrate, organizator)
"Am înțeles ca industria are nevoie de o întâlnire cu public la București, perioada începutului de primavara fiind foarte aglomerata, cu multe sărbători. Și pentru că este un subiect de interes național, suntem bucuroși să facilitam această întâlnire unică între ciocolatieri, partenerii lor care vând produsele, cumpărători și publicul larg. Este momentul in care se lanseaza colectiile, se semneaza contractele, se fac degustari si chiar rezervari de produse pentru Paști.” (Andreea Ilina, organizator)
Chocolate Saga, cel mai mare Festival al Ciocolatei din Romania, editia a 5-a, se va desfășura la Sala Palatului, in București, in perioada 21-23 martie 2025 si va reuni furnizori, pasionați de ciocolata, creatori de dulciuri de cea mai buna calitate, precum si produse artizanale sau bauturi care au ca ingredient principal ciocolata sau fac paring perfect cu aceasta.
Toate drepturile rezervate - LivePR - AiPress.ro
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro