Enel celebreaza pionerii aviaţiei române în cadrul proiectului „City of Energy”

25 iunie 2014

Pe 17 iunie 1910, Aurel Vlaicu a decolat deasupra Câmpului Cotroceni, cu primul avion construit pe teritoriul românesc. Prin această realizare aeronautică, România a devenit a treia ţară din lume, după Statele Unite ale Americii şi Franţa, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit şi pilotat de un fiu al ţării respective. Trei ani mai târziu, geniul românesc dăruieşte lumii o nouă invenţie. “Vlaicu III” a fost primul avion funcţional din lume construit integral din metal. Aurel Vlaicu încearcă să traverseze Carpaţii cu acest avion, dar se prăbuşeşte lângă Câmpina.

Portretul lui Aurel Vlaicu se regăseşte pe pereţii postului de transforme Enel din Parcul Kiseleff, alături de cel al lui Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacţie şi al efectului care îi poartă numele.

Lângă ei se află portretul unui alt pionier al aviaţiei mondiale, Traian Vuia, cel care a realizat primul zbor autopropulsat, cu un aparat mai greu decât aerul, la Montesson, lângă Paris, în 1906.

Opera de artă poartă semnătura artiştilor urbani Fear şi Suflo şi este cel de-al nouălea post de transformare pe care compania Enel îl inaugurează în cadrul proiectului City of Energy. Şase dintre ele se află în Bucureşti, unul în Constanţa şi unul în Timişoara. Proiectul continuă anul acesta şi cu alte surprize.

Ediţia 2014 a City of Energy omagiază românii care, prin munca şi pasiunea lor, au dus numele ţării noastre pe cele mai înalte culmi şi a debutat în luna aprilie cu ocazia Turneul de Tenis ATP Năstase Ţiriac Trophy. Atunci, cei patru pereţi ai postului de transformare Enel aflat în imediata vecinătate a Arenelor BNR din București au fost pictați cu simbolurile sportului alb. La inaugurarea postului de transformare au fost prezenţi marile glorii ale tenisului mondial, jucătorii români Ilie Năstase şi Andrei Pavel, dar şi croatul Goran Ivanisevic și francezul Cédric Pioline.

***

Despre City of Energy

Urmând modelul pe care compania Enel l-a implementat cu mult succes în Spania, proiectul City of Energy s-a dovedit a fi un real succes în România și a fost primit cu mult entuziasm de comunitatea urbană.

Proiectul City of Energy, lansat de Enel în România în anul 2011, are ca scop principal susţinerea comunității de artiști urbani și transformarea vizuală a mai multor zone din cele mai importante orașe în care compania activează, oferind posturile de transformare ca suport pentru arta modernă.

Proiectul City of Energy este dezvoltat cu sprijinul autorităților locale, în timp ce concursul de design din 2011 a fost organizat în parteneriat cu Municipalitatea din București și Ministerul Culturii.

Despre Enel

Enel este cea mai mare companie italiană în domeniul energiei electrice și cea de-a doua companie europeană de utilități în funcție de capacitatea instalată. Este un jucător integrat, comercializând electricitate și gaze naturale către circa 61 milioane de clienți. Enel activează în 40 de țări din întreaga lume, având o capacitate instalată netă de peste 98.000 MW și peste 71.000 de angajați.

Prezentă pe piața din România încă din 2005, Enel este, în acest moment, cel mai mare investitor privat în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile. Compania are peste 3.600 de angajați pe plan local și oferă servicii unui număr de 2,7 milioane de clienți din trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, totalizând aproape o treime din piața locală de distribuție. Enel continuă dezvoltarea unui program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, modernizarea rețelei și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram