Farmacia DONA a lansat campania „Prețuri mai mici decât te aștepți”

26 octombrie 2016

Farmacia DONA anunță lansarea campaniei „Prețuri mai mici decât te aștepți”, realizată cu sprijinul agenției Publicis România. Mesajul acesteia va fi prezent pe TV, radio, outdoor (branding de autobuze şi prezență în stațiile de metrou din București), indoor (clinici medicale), în materialele din farmacii şi în mediul online. Protagonista este deja cunoscuta doamna Spirescu, bunicuța-detectiv prezentă şi în campania anterioară.

„Prețul reprezintă unul dintre cele mai importante criterii în alegerea unei farmacii, pe lângă proximitate, disponibilitatea produselor şi nivelul de profesionalism al farmaciştilor. Este o constantă ce apare în toate studiile, uşor de detectat inclusiv din interacţiunea farmaciştilor noştri cu pacienţii. Pentru că suntem un lanț de farmacii tot mai accesibil, atât prin extinderea rețelei, dar, mai ales, prin prețurile mici pe care le practicăm, poziționați fiind în zona inferioară a pieței din acest punct de vedere, ne-am dorit să punem mai mult în evidenţă acest aspect. În primăvară am introdus-o publicului pe doamna Spirescu, o bătrânică simpatică şi cu abilităţi de detectiv. Nedumerită iniţial de noua înfăţişare modernă a farmaciilor noastre, dat fiind procesul complex de redecorare prin care trecem, se lămureşte rapid că suntem tot noi, cu aceiaşi farmacişti buni şi aceleaşi preţuri mici. Pentru că pacienţii au îndrăgit-o, am decis să îi continuăm povestea. Spotul TV este și de această dată vesel, un adevărat roadtrip românesc, care binedispune și transmite într-un mod inedit mesajul nostru că la DONA, prețurile sunt mai mici decât te aștepți”, a punctat Radu Dumitrescu, Director de Marketing DONA.

"Noua campanie DONA din toamna aceasta o regăsește pe doamna Spirescu căutând cele mai bune prețuri din farmacii. De această dată, bătrânica pornește într-o călătorie prin toată țara pentru a vedea imaginea de ansamblu a prețurilor din farmacii ca, mai apoi, la final, să revină la Farmacia DONA. Credem că noua abordare contribuie la instituirea ei ca expert oficial al prețurilor din farmacii și, mai mult, ca un nou personaj amuzant pe piața reclamelor TV românești; nu vezi des într-o reclamă a unei farmacii o bătrânică care să își conducă mașina galbenă prin toată țara. Noi suntem fericiți cu rezultatul final și suntem siguri că și publicul va fi de acord cu noi", a completat Jorg Riommi, Chief Creative Officer Publicis România.

Din echipa Publicis România care a contribuit la realizarea campaniei fac parte: Jorg Riommi (Chief Creative Officer), Mihnea Gheorghiu (Group Creative Director), Laur Răboj (Copywriter), Greta Apostol (Art Director), Roxana Niță (Art Director), Florin Pădurean (Art Director), Adrian Iota (Senior Art Director), Cătălin Albu (Client Service Director), Adina Albu (Group Account Director), Raluca Craioveanu (Account Manager), Alexandra Todirică (Account Executive), Eleodor Ghenoiu (Senior Strategic Planner), Camelia Efrimov (AV Director), Liviu Efrimov (AV Manager), Vicențiu Neacșu (Senior Media Planner), Cristiana Gabor (Media Planner) şi Mihaela Maftei (Media Planner).

Din partea DONA, coordonarea a fost asigurată de: Radu Dumitrescu (Director Marketing), Georgeta Ionescu (Manager Comunicare), Florin Lupescu (Trade Marketing Manager), Andreea Văduva (Trade Marketing Specialist), Sabina Fratostiteanu (Direct Marketing Manager) şi Cleriana Ciornei (Specialist Marketing Online).

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram