Fertilia Medical Center – prima clinica de fertilizare in vitro din România care utilizeaza tehnica PGD

5 februarie 2016

Clinica Fertilia este prima și singura clinică din România care utilizează laserul PGD (Preimplantation Genetic Diagnosis) pentru diagnosticarea problemelor genetice prenatale. În urma unui parteneriat încheiat cu Bioarray Laboratories Spania, centru de diagnostic și cercetare specializat în analiza genetică prin biologie moleculară (secvențiere next-generation NGS), Fertilia Medical Center pune la dispoziția pacienților primul laser PGD din România.
Analiza cu laser PGD se realizează în cazul cuplurilor care apelează la fertilizarea in vitro și este procedura care poate determina și preveni o sarcină afectată de o dereglare genetică sau cromozomală și poate evita nașterea unui făt cu malformații.
“Avand în vedere numărul mare de cupluri care încearcă an de an să aducă pe lume un copil sănătos și nu reușesc, am considerat necesară introducerea acestui tip de procedură. Analiza cu laser PGD este recomandată în special în cazul cuplurilor cu istoric de boli genetice în familie (precum hemofilia sau Sindromul Down), infertilitate inexplicabilă, vârstă avansată a mamei sau calitate scăzută a spermei tatălui. De asemenea, se poate opta pentru această procedură în cazurile cu nașteri precedente cu dificultăți sau anormalități cromozomiale și în cazurile de avorturi spontane recurente. Femeile care au avut mai mult de patru avorturi spontane primesc recomandarea de fertilizare in vitro cu indicație de PGD. De asemenea, investigația cu acest laser se recomandă și cuplurilor cu eșec la trei fertilizări în vitro”, declară Dr. Embriolog Atena Năstase, Specialist în cadrul Fertilia Medical Center.
PGD crește considerabil șansa de succes a unei sarcini FIV
Studiile arată că peste jumătate din toate ciclurile FIV eșuate nu pot fi explicate prin anomalii genitale, ci doar prin calitatea genetică slabă a embrionilor. PGD crește considerabil rata de succes a unei sarcini prin FIV, oferind informații prețioase pentru cuplurile în care eșecurile FIV anterioare au rămas inexplicabile.
La o primă analiză, pot fi considerați sănătoși embrionii care au un număr de diviziuni corespunzător momentelor din ciclul de creștere, celule individuale cu o dimensiune uniformă, din care să nu lipsească "fragmente" celulare, care să poată cauza probleme în procesul de creștere embrionară. Descoperirile recente au arătat însă, că în anumite cazuri, chiar și embrionii care par sănătoși pot fi anormali și total incapabili de a produce o sarcină. Prin utilizarea laserului PGD, se poate examina embrionul dincolo de aspectul superficial, ajungându-se până la codul genetic intern al acestuia. Astfel, în urma acestui test, embrionii care păreau de calitate se pot dovedi a fi alegerea greșită în stabilirea unei sarcini sănătoase. Pe de altă parte, embrionii care au fost clasificați drept mai puțin eficienți din cauza aspectului lor, pot fi de fapt de cea mai bună calitate, având chiar până la 10-20% mai multe șanse de a conduce către o sarcină sănătoasă, decât cei care au fost utilizați fără analiza PGD.
Cum se realizează analiza cu laser PGD?
Materialul embrionar se poate preleva doar în cadrul Fertilia Medical Center, urmând să fie trimis ulterior spre evaluare în Spania, la Biorray Laboratories.
Când embrionul se află în a treia zi de dezvoltare, 1-2 celule din cele ce îl formează pot fi îndepărtate fără a afecta în niciun fel embrionul, acesta funcționând în continuare ca și cum acel blastomer nici n-ar fi fost îndepărtat. Fragmentul va fi supus unor teste și analize genetice pentru a afla compoziția cromozomială a embrionului și dacă acesta este sau nu purtător al unei mutații genetice. Astfel sunt identificați embrionii sănătoși, care vor duce la nașterea unor copii perfect normali.
“Analiza cu laserul PGD permite depistarea unei dereglări genetice la făt și evitarea nașterii unui copil bolnav genetic. Acest instrument nu trebuie privit însă că o modalitate de a manipula trăsăturile și caracteristicile fătului, lucru imposibil de controlat de altfel, ci ca o metodă extrem de utilă pentru cuplurile care apelează la reproducerea umană asistată de a aduce pe lume un copil sanatos”, a explicat Dr. Embriolog Atena Năstase, Specialist în cadrul Fertilia Medical Center.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram