Feteasca Neagra isi arata personalitatea La Corcova

19 septembrie 2012
Autor:
dowmedia08

Traversand cu bine agitata istorie a tinuturilor natale, Feteasca Neagra a ajuns in prezent sa se bucure de un prestigiu tot mai mare, in ciuda unei productivitati relativ moderate. Aceasta este compensata de calitatea vinurilor ce pot fi obtinute, dovada vie fiind Feteasca Neagra lansata de Corcova Roy & Damboviceanu. Soiul autohton cel mai bine cotat de specialisti a gasit aici un climat si un sol ce ii dau o noua si remarcabila infatisare.

Impactul initial - cel olfactiv - anunta un vin aromat, dar bine conturat. Prin agitare usoara, notele specifice de coacaze si de mure capata chiar tente condimentate. Gustul este rotund si catifelat, cu tanini bine tinuti in frau si cu o incheiere lunga, foarte aromata. Printre recomandarile culinare se numara si branzeturile maturate tari, carora le face fata cu brio. Dar, bineinteles, Feteasca Neagra de Corcova nu se sustrage nici intalnirii traditionale cu o rata pe varza sau cu o mancare de gutui, cu sau fara carne.

Personalitatea aparte a acestui vin este produsul unei reusite suprapuneri a calitatilor proprii soiului pe harta tot mai bine conturata a unui terroir de clasa: Corcova.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram