Companiile mici si mijlocii primesc sprijin din partea Guvernului prin acordarea de fonduri europene si investitii IMM. Intreprinzatorii pot accesa fondurile europene nerambursabile pana la finalul anului 2020.
Statul roman a lansat noile masuri aferente Programului Operational Competitivitate 2014 – 2020, in contextul crizei COVID-19, precum si alte masuri in domeniul fondurilor europene. Proiectul contine 3 componente ce au in vizor microgranturi pentru firme si PFA, granturi de capital de lucru si granturi pentru investitii.
Accesarea fondurilor europene IMM
Fondurile europene pentru IMM se ofera pentru investitii ce au ca scop extinderea capacitatii de productie si serviciilor existente. De asemenea, acestea includ si crearea unor noi unitati pentru capacitatea de lucru existenta, construirea unei noi unitati de prestare servicii si modernizarea unitatilor in care se desfasoara activitatea curenta.
Finantari obtinute de Ministerul Economiei la Bruxelles
Marcel Bolos, ministrul Fondurilor Europene, a detaliat la Digi24 cum vor fi ajutate companiile care au avut de pierdut in urma pandemiei create de noul coronavirus: „Este un ajutor complementar pentru capitalul de lucru al IMM-urilor si sper ca aceasta suma de bani sa o putem distribui in curand celor care se afla in dificultate. Noi am avut mai multe runde de negocieri cu Comisia Europeana, vestea cea buna este ca am definitivat aceste negocieri si ca fondul aprobat este de un miliard de euro, urmeaza ca la nivelul Guvernului sa fie adoptata o decizie cu privire la modalitatea in care acesti bani vor ajunge la IMM-uri”.
Suma totala pusa la dispozitie de stat este in valoare de 1 miliard de euro, aceasta fiind distribuita pentru fiecare segment in parte. Companiile primesc microgranturi in valoare de 2.000 de euro, granturi de capital de lucru cuprinse intre 2.000 si 150.000 de euro sau granturi pentru investitii de la 50.000 si pana la 200.000 de euro.
Conditii pentru a accesa fonduri europene pentru IMM
Pentru a accesa fondurile europene, antreprenorii trebuie sa indeplineasca anumiti termeni, printre care si: firma sa fie SRL sau SRL-D, sa fie activa de cel putin un an, iar dupa implementarea proiectului aceasta trebuie sa isi desfasoare activitatea minim trei ani.
Domenii compatibile pentru proiecte cu fonduri europene
Statul doreste sa ofere sprijin prin acordarea fondurilor europene nerambursabile celor care activeaza in domenii precum: silvicultura, agricultura, productie, tehnologie, servicii si comert. Insa cei care se incadreaza cel mai mult in aceasta perioada sunt cei care detin restaurante, hoteluri, cafenele (HORECA), servicii din domeniul transporturilor, agentii de turism, edituri / librarii / biblioteci.
Cheltuieli eligibile destinate granturilor pentru investitii
Cu aceste finantari patronii pot investi in achizitia terenurilor (maxim 10% din valoarea proiectului), mobilier, mijloace de transport pentru persoane si marfuri, promovare, crearea unor evenimente, conferinte, achizitionare cu echipamente IT, software sau utilaje, construirea unor noi cladiri sau proiectare si consultanta.
Cum obtii finantarea cu fonduri europene nerambursabile si granturi pentru investitii
Fondurile europene nerambursabile si granturile pentru investitii se acorda pe baza unui proiect depus de firma ce doreste finantare. Acesta trebuie sa fie aprobat de Ministerul Economiei si Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM).
Pentru realizarea dosarului de accesare fonduri europene, intreprinzatorii pot apela la un consultant de fonduri europene. Proiectul difera in functie de domeniul de activitate al fiecaruia, insa, in general, acesta contine un formularul de cerere pentru finantare, completat corect si complet, si documente anexa – conform Ghidului Solicitantului de Fonduri europene pe axa activitatii firmei.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro