Serviciile de traduceri profesionale au apărut odată cu dezvoltarea segmentului de piață în sectorul serviciilor lingvistice. Într-un context economic global, comunicarea multilingvă devine un aspect cheie pentru dezvoltarea companiilor pe piețe străine, de unde au apărut și exigențe sporite în materie de calitate, precizie și timpi de realizare. Un document care trece printr-un proces de traducere profesională va beneficia nu doar de un transfer exact al mesajului din limba sursă în limba țintă, ci va integra elementele de stil specifice documentului sursă cu elemente locale specifice limbii și culturii țintă.
Un serviciu profesional de traducere include un proces complex, de aceea în calitate de client al serviciilor de traducere, este important să faceți o alegere informată în momentul în care optați pentru un astfel de serviciu.
În primul rând, traducerile profesionale, indiferent de domeniu, sunt realizate de către traducători specializați în domeniul lor de traducere, care dețin nu doar cunoștințele lingvistice necesare pentru a realiza comunicarea mesajului dintr-o limbă în alta, ci și o cunoaștere aprofundată a elementelor culturale determinante pentru a livra o traducere adaptată publicului căruia i se adresează. Astfel, este esențial ca spre exemplu un document din domeniul tehnic să fie tradus de un traducător specializat în terminologia acestui domeniu, iar un raport financiar să revină în sarcina unui traducător specializat în sectorul economic și financiar.
Mai mult, dacă planificați traducerea unui volum semnificativ de documentații, este de recomandat să alegeți un partener în traduceri care să vă ofere beneficiul de a utiliza consistent termenii specifici dvs. în întreaga documentație și în plus să vă ofere posibilitatea de a dezvolta un glosar terminologic aprobat de dvs. pentru viitoarele proiecte de traducere. În acest mod, vă veți bucura nu numai de o traducere adaptată la domeniul de specialitate, ci și aliniată la limbajul specific corporației dvs.
Un alt aspect esențial în achiziția unui serviciu de traducere specializată este scopul documentației traduse.
Atunci când alegeți să traduceți documentația dvs., este bine să împărtășiți cu partenerul dvs. în traduceri care este scopul acesteia. Dacă însă scopul traducerii este promovarea produselor și a serviciilor dvs. iar destinația sa sunt clienții dvs., specialiști în domeniu, atunci traducerea unei astfel de documentații este de recomandat să fie planificată din timp deoarece presupune mai multe servicii adiționale pe lângă serviciul de traducere propriu-zisă: crearea unui glosar de termeni specializați ai documentației, corectarea traducerii cu scopul eliminării oricăror omisiuni gramaticale sau de vocabular și nu în ultimul rând revizia traducerii de către al doilea traducător pentru asigurarea naturaleței și fluenței limbajului în traducere.
Înainte de alegerea unui serviciu profesional de traducere, trebuie să aveți în vedere tipul de document destinat traducerii, importanța stilului, atât din punct de vedere lingvistic, cât și din perspectiva layout-ului. Pentru ca traducerea unui manual de utilizare a unui produs sau o fișă tehnică să aibă succesul dorit, aceste documentații trebuie să fie prelucrate post-traducere pentru a se reproduce layout-ul documentului original. Acest serviciu se numește editare layout sau aranjare în pagină și poate fi realizat de către partenerul dvs. în traduceri dacă acesta beneficiază de o echipă cu experiență în acest domeniu.
"Alegerea unui serviciu de traducere profesională care să reușească să livreze rezultatele calitative vizate este un proces dificil pentru un client care nu deține toate informațiile necesare despre acest tip de servicii. Odată ce un client ne cere sprijinul pentru un proiect, ne asigurăm că deține detaliile necesare despre serviciile noastre cu scopul de a-i recomanda cel mai potrivit pachet de servicii de traducere. Un serviciu de traducere include trei atribute importante: calitate, rapiditate și preț. Întotdeauna se pot îndeplini doar două dintre acestea, al treilea rămânând un compromis. Acesta este unul dintre factorii pe care îi discutăm deschis cu clienții noștri pentru a identifica cele mai bune soluții pentru fiecare tip de proiect.” - Laura Cotuna, Project Manager & Team Leader Professional Translations.
Professional Translations este unul dintre principalele birouri de traduceri din România, specializate în servicii profesionale. Compania asigură traduceri tehnice, traduceri economice, traduceri medicale și traduceri juridice din peste 40 de limbi pentru peste 100 de companii multinaționale de top care desfășoară operațiuni în România.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro