Importatorul şi distribuitorul de produse electrocasnice Gorenje România, parte a grupului sloven Gorenje, anunţă lansarea noii generaţii de aparate frigorifice, ION Generation, acestea contribuind la atingerea unui volum de vânzări de cel puţin 4.000 de bucăţi de aparate frigorifice în acest an.
“Lansarea noii game de frigidere va avea un impact pozitiv în business-ul companiei pe plan local, întărind încrederea în produsele noastre. Acestea sunt conforme cu standardele celor mai exigenţi clienţi în materie de consum de energie şi design”, a declarat Damir Drazetic, Director General al Gorenje România.
Potrivit afirmaţiilor sale, în acest moment 70% din afacerile companiei pe plan autohton sunt realizate de vânzările de electrocansicele mari. Dintre acestea, 15% din livrări sunt reprezentate de aparatele frigorifice.
Damir Drazetic a mai subliniat că noua gamă ION Generation oferă produse de categorie medium şi premium, preţul de vânzare pornind de la 1.299 lei.
Alimente proaspete timp de 10 zile
Noua gamă de aparate frigorifice de la Gorenje dispune de funcţia IonAir, aceasta asigurând păstrarea alimentelor proaspete până la 10 zile datorită curenţilor de aer încărcaţi cu ioni negativi ce conţin particule care ajută la purificarea aerului.
“În medie, un singur membru al unei familii aruncă anual 180 de kg de alimente. Aşa că, pentru a veni în sprijinul clienţilor noştri, am creat tehnologia IonAir care ţine mâncare proaspătă mai multe zile eliminând până la 95% din bacterii”, a afirmat Damir Drazetic.
O altă funcţie importantă a noii generaţii de frigidere este AdaptCool, un program special care înregistrează frecvenţa cu care este deschisă uşa frigiderului de-a lungul unei săptămâni. Acesta memorează în mod constant datele şi programează frigiderul în funcţie de acestea. Astfel, când frigiderul “ştie” că uşile vor fi deschise mai des, accelerează în mod automat procesul de răcire, fiind păstrată astfel o temperatură constantă. Acest proces ajută ca alimentele să nu fie înfluenţate de temperatura ridicată înregistrată în timpul deschiderii uşii.
MultiFlow 360°C se numără, de asemenea, printre funcţiile unice ale noii generaţii de aparate frigorifice. Acesta este un sistem de circulaţie al aerului cu 14 doze ce ajută la distribuţia uniformă a aerului rece în interiorul frigiderului.
Un alt avantaj al noilor frigidere Gorenje îl reprezintă cutia de păstrare a fructelor şi a legumelor cu CrispZone, funcţie ce are controlul umidităţii. ZeroZone este cea de-a doua cutie ce se regăseşte în noile aparate şi care păstrează hrana la 0°C. XtremeFreeze asigură o congelare cu 50% mai rapidă decât alte aparate de pe piaţă, asigurând pană la - 30°C pentru a nu lăsa bacteriile să se dezvolte.
“Noile aparate din gama ION Generation, de clase A+ şi A++, dispun de mai multe funcţii ce asigură un consum mic de energie. Astfel, programul Mod ECO este ideal atunci când proprietarii sunt în concediu deoarece observă că uşa frigiderului este deschisă mai rar şi menţine temperatura optimă, economisind în acelaşi timp energie. LedLight ajută, de asemenea, la conservarea de energie, fiind folosite pentru iluminare LED-uri ce au o durată de viaţă de 30 de ori mai mare faţă de becurile obişnuite”, a mai spus reprezentantul companiei.
Gama ION Generation a fost lansată pe piaţa din România în acelaşi timp ca şi pe pieţele din întreaga Europa, Asia, America sau Australia. Aceasta propune clienţilor trei categorii de produse: Essential, Advanced şi Superior.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro