Habitat for Humanity România Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţa şi Petrom organizeaza la Craiova workshopul cu tema “Serviciile Voluntare pentru Situaţii

29 mai 2012
Autor:
dowmedia08

Campania are două componente: seminarii tehnice derulate împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și primariile din localitățile aflate în zone de risc şi aplicaţii în spaţiu public, în cadrul cărora vor fi prezentate dotările și serviciile specializate IGSU, precum și serviciile Habitat for Humanity România (kit-uri de urgenţă, adăposturi de urgenţă, metode de reconstrucție după inundații), prin care se pot preveni și pregăti comunitățile în vederea reducerii riscului la dezastre.

Habitat for Humanity România îşi doreşte să sublinieze importanța: asigurărilor obligatorii în cazul dezastrelor, a participării personalului voluntar, în spiritul solidarității civice, la acțiunile organizate de autoritățile locale în cadrul serviciilor de urgență, a planificării urbane la profilul de risc al comunității și adaptarea regimului de acordare a autorizațiilor de construcție la acest profil, precum şi importanţa realizării unor planuri comunitare de reducere a riscului de dezastre prin acțiuni comune preventive: decolmatarea râurilor, refacerea șanturilor și rigolelor de scurgere, plantarea de perdele verzi.

„Habitat for Humanity are ca prioritate strategică dezvoltarea capacităţii de răspuns la dezastre în România, iar în această direcţie se încadrează şi campania pe care o desfasuram, de „community based risk management”, prima acţiune de acest tip din ţara noastră. Prin aceste workshopuri pe care le realizăm în parteneriat cu IGSU şi Petrom, cărora le mulţumim pentru că sunt alături de noi, venim în sprijinul comunităţilor oferindu-le asistenţă tehnică şi pachete de servicii concrete, care să conducă la reducerea riscurilor în cazul dezastrelor în zonele cele mai vulnerabile. Pe lângă acţiunile desfăşurate împreună cu primariile, Habitat for Humanity România, cu suportul partenerilor, oferă inclusiv sprijin punctual celor mai vulnerabile familii prin consolidarea locuinţelor şi a spaţiului limitrof, precum şi printr-un program de educaţie care cuprinde măsuri specifice pe care persoanele aflate în zone de risc le pot lua pentru reducerea sau eliminarea efectelor dezastrelor iminente. Campania cuprinde, totodată, componenta de advocacy, prin care atragem atenţia asupra cauzelor care conduc la vulnerabilitate în faţa dezastrelor: lipsa de informare, sisteme de prevenţie şi reducere a riscurilor deficitare, scăderea investiţiilor în infrastructura rurală, lipsa totală a unei culturi a riscului în România”, spune Gabriela Grigori, Director Dezvoltare Resurse şi Comunicare Habitat for Humanity România.

Habitat for Humanity România a renovat, reabilitat şi reconstruit în ultimii 6 ani peste 1.000 de locuinţe, dar şi facilităţi comunitare în zonele lovite de dezastre naturale. De asemenea, Habitat for Humanity România, prin intervenția post-inundații, respectiv proiectul ”Şi Eu Reclădesc Speranţa!” se află printre primele 17 proiecte de răspuns la dezastre din lume în 2010, conform raportului realizat de Agenția Națiunilor Unite pentru Așezări Umane (UN Habitat), în parteneriat cu Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie și Agenția pentru Refugiați UN (UNHCR).

Despre Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă coordonează, controlează şi evaluează la nivel naţional serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, având ca obiective prioritare:
- îmbunătăţirea cadrului legislativ specific;
- îndeplinirea obiectivelor impuse în Programul de guvernare 2009 – 2012 prin promovarea unui program de sprijinire a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă;
- ridicarea nivelului de pregătire a personalului serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă;
- operaţionalizarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.
Prin atribuţiile ce le revin, serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă trebuie să desfăşoare atât activităţi preventive, cât şi de intervenţie la nivelul comunităţilor în care sunt constituite. În vederea întăririi rolului voluntariatului în situaţii de urgenţă, în anul 2012, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă derulează o amplă campanie de informare a autorităţilor publice locale şi angajatorilor privind obligaţiile faţă de voluntari în situaţii de urgenţă şi de sensibilizare a cetăţenilor privind importanţa voluntariatului denumită „Vreau să fiu voluntar!”.

Despre Habitat for Humanity România
Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea sărăcăciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2.5 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 2.300 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Argeş, Bacău, Bihor, Cluj, Dolj, Prahova şi Suceava.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram