Habitat for Humanity România sarbatoreşte Saptamâna Naţionala a Voluntariatului

17 mai 2012
Autor:
dowmedia08

„Habitat for Humanity România încurajează şi promovează voluntariatul în România, oferind experinţe de excepţie, care au schimbat viaţa voluntarilor veniţi pe şantierele noastre. Programul nostru de teambuilding corporatist este o soluţie deosebită pentru companii de a-şi implica angajaţii într-o activitate serioasă, dar şi antrenantă, distractivă şi care, în acelaşi timp, aduce foarte multe satisfacţii voluntarilor. Noi susţinem dezvoltarea unei culturi a voluntariatului în ţara noastră, Habitat for Humanity România câştigând premiul pentru cel mai bun proiect de voluntariat al anului 2011, în cadrul Galei Voluntarilor. Habitat for Humanity are o experienţă de peste 35 de ani în găzduirea de voluntari la nivel internaţional, sute de mii de voluntari contribuie prin timpul, abilitățile și sprijinul lor la clădirea de cămine, comunități și speranțe în întreaga lume. Prin toate proiectele pe care le dezvoltăm alături de voluntari dorim să demonstrăm faptul că noi toţi împreună, dacă ne unim forţele, putem elimina locuirea precară. Ne dorim ca în următorii ani să ajungem la găzduirea a 4.000 de voluntari naţionali şi internaţionali pe an, cu sprijinul cărora să oferim ajutor la peste 5.000 de familii aflate în nevoie. Le mulţumim tuturor celor care au voluntariat alături de noi până acum şi îi aşteptăm pe ei şi pe alţii la următoarele proiecte”, spune Gabriela Grigori, Director Dezvoltare Resurse şi Comunicare, Habitat for Humanity România.

Habitat for Humanity Beiuş a planificat câteva activităţi de voluntariat pe şantier cu elevii de la liceul din Beiuş, cu care are şi un parteneriat în acest sens.

Habitat for Humanity Cluj va lua parte la următoarele activităţi:
- Voluntexpo – târgul tradiţional de oferte de voluntariat, unde invită comunitatea locală să se implice în programele dezvoltate anul acesta, printre care construcţia de locuinţe pentru 2 familii: familia Băbeanu din Câmpeneşti şi familia Vlaic din Dezmir, judetul Cluj.
- The Bigger Picture - are ca scop promovarea voluntariatului prin implicarea efectivă a trecătorilor în realizarea unor picturi pe panouri de 2x2 metri, pe Str. Virgil Fulicea din Cluj. Prin implicarea în acest eveniment, Habitat for Humanity Cluj promovează voluntaritul în rândul trecătorilor, care află despre proiectele asociaţiei şi modul în care le pot susţine.
- Parada voluntarilor – pe 16 mai, 17:00-18:00, pe traseul P-ţa Muzeului - P-ţa Unirii - P-ţa Avram Iancu - P-ţa Ştefan cel Mare - Str. Mihail Kogălniceanu. Angajaţii asociaţiei împreună cu o parte din voluntari vor merge la aceasta acţiune pentru a promova valorile voluntariatului: solidaritatea, toleranţa şi responsabilitatea faţă de comunitatea clujeană.
- Pe 17 mai - Share Skills - crearea unui spaţiu deschis publicului, participanţii vor putea învăţa de la maeştri diferite abilităţi şi, la rândul lor, să prezinte celorlalţi abilităţi pe care le au ei, făcându-se astfel un schimb de cunoştinţe. Activitatea va avea loc în data de 17 mai, pe Str. Fulicea în dreptul clădirii nr. 1, între orele 17:00-19:00. Inginerul de Construcţii al asociaţiei Habitat for Humanity Cluj va realiza o casă din lemn, de dimensiunea 50 cm lungime, lăţime şi înălţime, care va putea fi asamblată de trecători. Astfel, clujenii vor avea oportunitatea să construiască o casă în minitură, să vadă care sunt materialele şi metodele de lucru ale asociaţiei, fiind, în acelaşi timp, şi echipaţi corespunzator. Prin aceasta acţiune dorim să conştientizăm membrii comunităţii că numărul de locuinţe al judeţului Cluj este insuficient şi necorespunzator, iar ei se pot implica în construirea de locuinţe simple, decente şi accesibile ca preţ pentru cei in nevoie.
- Pe 18 mai - Teambuiling pe şantier cu membrii staff-ului şi voluntari;
- Pe 19 mai – Săptămâna Voluntariatului se va încheia cu un Volunteer Party în “La Atelier” de pe Str. Memorandumului nr. 9, la etaj, Cluj-Napoca.

Habitat for Humanity Comăneşti va participa pe 17 mai, la ora 15:00, la „Mişcarea de Voluntariat: Habitat for Humanity Comăneşti versus Asociaţia ACTIV Moineşti". Va fi o competiţie între 30 de voluntari: 15 de la Habitat şi 15 de la Activ. Voluntarii vor face un Lanţ al Voluntarilor în Moineşti, prin care vor încerca să transmită diferite mesaje: vor avea pe tricou câte o literă din care va rezulta un mesaj. Vor cânta 10 melodii, vor fi pictaţi pe faţă, va fi o persoană care le va face portretele şi tot voluntarii vor face brăţări ale prieteniei şi vor împărţi pliante cu informaţii despre activitatea Habitat for Humanity Comăneşti.

Habitat for Humanity Ploieşti sărbătoreşte voluntariatul alături de două echipe corporate: echipa de voluntari naţionali de la Europharm Distribuţie, care lucrează pe şantier în perioada 7 – 16 mai, împreună cu studenţii de la Facultatea de Farmacie şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Bucureşti şi echipa de voluntari internaţionali de la Whirlpool, care va fi alături de familiile beneficiare în perioada 17 – 27 mai, sărbătorind, în acelaşi timp, 100 de ani de activitate în lume.

Habitat for Humanity Rădăuţi, împreună cu peste 30 de elevi ai Colegiului Tehnic Rădăuţi, va lucra în fiecare zi alături de familiile partenere. Tot în această săptămână se definitivează pregătirile pentru Concertul Caritabil "Diversitate pentru Unitate", concert care va avea loc luni, 21 mai 2012, când se celebrează Ziua Mondială a Diversităţii Culturale. Scopul concertului este strângerea de fonduri pentru a ajuta Habitat for Humanity Rădăuţi să finalizeze constructia a 10 case.

Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) este un eveniment dedicat voluntarilor activi din România şi tuturor celor cu care aceştia colaborează în activităţile lor. Evenimentul se adresează unei varietăţi de grupuri care au un rol accentuat în dezvoltarea comunităţii lor: organizaţiilor sau instituţiilor care implică voluntari în activitatea lor, companiilor care doresc să se implice prin voluntariat în viaţa comunităţii, voluntarilor activi, centrelor de voluntariat, voluntarilor potenţiali (cetăţeni care doresc să se implice în comunitate, dar nu au găsit încă activitatea cea mai potrivită sau cadrul în care să facă acest lucru). Săptămâna Naţională a Voluntariatului este gândită ca instrument de promovare a conceptului şi practicii voluntariatului. Pro Vobis a iniţiat acest eveniment în România în anul 2002.

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea sărăcaciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2.5 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 2.300 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram