Haine online de la H amp;M Stire noua

19 iunie 2013
Autor:
dowmedia08

Producătorul de îmbrăcăminte H&M este acuzat că a inclus în cea mai recentă colecţie a sa de primăvară modele foarte asemănătoare cu unele create de casele de modă de lux Balenciaga, Celine şi Kenzo, potrivit dailymail.
Astfel, colecţia The New Mix include, de exemplu, o bustieră albă din bumbac aproape identică cu una prezentă în colecţia de primăvară 2013 a casei Balenciaga - purtată de actriţa Kristen Stewart la premiera filmului "On The Road". Diferenţa de preţ este uriaşă, topul H&M costând 19,95 de dolari, în timp ce cel de la Balenciaga costă 1.535 de dolari.
La fel se întâmplă cu o rochie scurtă cu bretele, care are un decolteu din plasă, similară cu o rochie prezentă în colecţia de primăvară Celine, diferenţele de preţ fiind iarăşi notabile, 24,95 de dolari pentru ţinuta H&M, faţă de 3.250 - rochia Celine.
De asemenea, o versiune similară a unei bluze Kenzo imprimată cu imaginea unui tigru (255 de dolari) se regăşeşte în colecţia H&M.
Însă H&M nu a ascuns niciodată faptul că "vânează tendinţe", dorind să ajungă la un public cât mai larg, pe o piaţă extrem de competitivă.
Recent H&M a apelat la Beyonce pentru noua imagine a colecţiei de vară, artista americană implicându-se şi în designul acestor modele.
H&M a fost fondat în Suedia în 1947 şi este listat la NASDAQ OMX Stockholm. H&M are peste 2.600 de magazine de haine online pe 47 de pieţe, inclusiv unităţi deschise în sistem de franciză.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram