În luna aprilie, Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, oferă sfaturi de amenajare pentru grădinile mici, din zona urbană, în cadrul unei expoziţii speciale. De asemenea, tot în această lună, retailerul le va prezenta clienţilor şi cele mai eficiente metode de protecţie şi întreţinere a lemnului.
„Întrucât primăvara este momentul oportun de pregătire a grădinilor pentru sezonul cald, în luna aprilie, ne-am hotărât să venim în sprijinul clienţilor noştri şi, prin intermediul unei expoziţii speciale, să le oferim acestora posibilitatea de a afla tot ce trebuie să ştie despre amenajarea grădinilor mai restrânse, din zona urbană”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.
Potrivit acestuia, unul dintre cele mai importante lucruri de care clienţii trebuie să ţină cont în amenajarea unei grădini restrânse este elementul de spaţialitate. Astfel, urmărirea unei linii clare de amenajare şi folosirea a cât mai puţine culori sunt un punct important de pornire în amenajarea unei grădini de dimensiuni reduse.
„Grădinile mici au nevoie de mai multă atenţie, iar imaginaţia joacă un rol important în amenajarea acestora. Pentru că, în general, zonele urbane nu permit amenajarea unei grădini somptuoase, este foarte important ca cei care doresc să-şi înfrumuseţeze spaţiul din jurul casei să găsească soluţii utile, astfel putându-şi transforma curtea într-un mic colţ de Rai, ideal pentru a le oferi relaxarea de care au nevoie după o zi de muncă”, a mai spus Mugurel – Horia Rusu.
De asemenea, potrivit reprezentantului companiei, pe lângă alegerea unor nuanţe de flori asemănătoare din punct de vedere cromatic, un alt element prin care se poate oferi senzaţia de spaţialitate şi aerisire unei grădini mai mici constă şi în utilizarea unor accesorii simple, ghivecele de flori şi mobilierul de grădină clasic fiind o alegere ideală în acest sens.
Mai mult, şi înălţimea este un alt element cheie ce ajută la crearea unei grădini mai spaţioase. În acest sens, trebuie să fie ales un singur punct central pe care să se pună accentul, indiferent dacă acesta este dictat de lungimea unui arbore, arbust sau pom fructifer. De asemenea, pentru spaţiile înguste, deosebit de mici, folosirea ghivecelor înalte şi subţiri, în care să fie plantate flori căţărătoare precum sunt clematitele, glicina sau trâmbiţa, va oferi mai multă lumină şi veselie grădinii.
„În general, pentru spaţiile restrânse este recomandată folosirea florilor cu un colorit puternic, însă clienţii trebuie să fie deosebit de atenţi la potrivirea cromatică”, a subliniat reprezentantul companiei.
În ceea ce priveşte cele mai alese plante pentru grădină, românii din zona urbană optează, de cele mai multe ori, pentru speciile mai nepretenţioase, care nu necesită îngrijiri dese şi rezistă cu succes în condiţii de stres (frig, secetă etc.).
De asemenea, majoritatea românilor aleg să realizeze singuri lucrările de amenajare a grădinilor, doar o mică parte dintre aceştia apelând la ajutorul personalului specializat.
„În ciuda faptului că alegerea unor specialişti pentru amenajarea grădinii poate părea iniţial mai costisitoare, conform raportului preţ/calitate/timp, apelarea la un astfel de ajutor este mai benefică, clienţii bucurându-se de avantajele unei grădini de impact pentru o durată mai lungă şi cu resurse mai reduse de timp”, a punctat Mugurel – Horia Rusu.
Referitor la volumul de vânzări de pe segmentul de grădină, potrivit reprezentantului companiei, în perioada de primăvară şi la începutul verii se înregistrează cele mai multe cereri privind produsele de amenajare a grădinii.
Pentru cei care doresc să îşi amenajeaze grădina, permanent, în toate cele cinci magazine Hornbach din România, se află pe rafturi o varietate impresionantă de specii de pomi, arbuşti fructiferi, plante de exterior şi interior, bulbi, seminţe, gazon, maşini, garduri, pământ şi îngrăşământ, precum şi toate accesoriile şi uneltele necesare pentru proiectele de grădinărit.
De asemenea, clienţii Hornbach beneficiază şi de garanţia creşterii plantelor, acestea având o calitate ridicată. Astfel, în cazul reclamaţiilor îndreptăţite, banii sunt returnaţi sau produsele sunt înlocuite, pe o perioadă de 12 luni, pentru arbuşti, tufe, copaci sau trandafiri.
Sfaturi pentru protecţia şi îngrijirea lemnului
Tot în luna aprilie, în toate magazinele retailerului, clienţii vor avea acces şi la o expoziţie de unde vor putea afla detalii despre metodele de protecţie şi îngrijire a suprafeţelor din lemn.
„Amenajarea spaţiilor de recreere, precum sunt foişoarele sau terasele din grădină, au determinat în ultimii ani creşterea interesului românilor pentru produsele de protecţie şi de îngrijire ale lemnului. Aceştia au realizat că o întreţinere corespunzătoare face lemnul deosebit de rezistent la factorii de mediu şi astfel se pot bucura mai multă vreme de spaţiile pe care şi le construiesc”, a declarat Mugurel – Horia Rusu.
Astfel, pentru a asigura o protecţie de durată elementelor din lemn folosite pentru amenajarea spaţiilor exterioare, clienţii pot opta pentru grunduri, emailuri, lacuri, dar şi pentru uleiuri speciale. Mai mult, pentru a oferi un aspect cu adevărat deosebit suprafeţelor din lemn, aceştia pot alege lacuri decorative în diverse nuanţe.
„Pentru a obţine rezultate de calitate, este însă foarte important de ştiut că nu doar alegerea produsului potrivit contează, ci şi aplicarea acestuia şi ustensilele folosite. În acest sens, la utilizarea produselor, clienţii trebuie să ţină cont de sfaturile personalului specializat Hornbach, dar şi de indicaţiile de pe fişa tehnică a acestora”, a mai spus reprezentantul companiei.
În ceea ce priveşte cele mai cumpărate produse pentru îngrijirea lemnului, reprezentantul companiei a dezvăluit că lacurile pentru exterior sunt cele mai căutate pe segmentul lor, vânzarea produselor pentru îngrijirea lemnului crescând considerabil în perioada caldă a anului.
Permanent, în toate cele cinci magazine Hornbach, clienţii pot găsi la raft o varietate impresionantă de produse de protecţie şi îngrijire a lemnului, de la lacuri protectoare şi decorative pentru exterior şi interior, care se pot mixa în funcţie de nuanţa dorită, şi până la uleiuri, grunduri, emailuri şi lazuri de protecţie, preţurile acestora variind în funcţie de cantitatea şi calitatea produsului ales.
De asemenea, pentru cei care doresc ajutorul unui specialist în amenajarea foişorului, terasei, casei de grădină sau a carport-ului, magazinele Hornbach pun la dispoziţia clientului, contra cost, şi o serie de servicii de montaj profesional, care asigură execuţia unei lucrări de calitate şi oferă garanţie de până la 2 ani pentru acesta.
Mai multe informaţii despre metodele de protecţie şi îngrijire ale lemnului, cât şi despre amenajarea grădinilor urbane se pot găsi, începând cu 3 aprilie, în magazinele Hornbach şi pe pagina oficială.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro