În perioada 26 mai – 30 iunie, Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, în parteneriat cu Fundaţia Mereu Aproape, organizează o campanie umanitară de colectare de jucării pentru copiii defavorizaţi. În plus, pentru a sărbători Ziua Copilului, pe 31 mai, retailerul va realiza şi o serie de activităţi speciale pentru cei mici.
„Deoarece luna iunie este dedicată celor mici, ne-am dorit să venim în sprijinul copiilor nevoiaşi şi să le oferim şi acestora şansa de a zâmbi şi a se bucura de jucării. Astfel, în perioada 26 mai - 30 iunie, în toate magazinele Hornbach din ţară va fi organizată o campanie de strângere de jucării, clienţii noştri având posibilitatea de a dărui astfel spiritul copilăriei prin fiecare jucărie donată”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.
Potrivit acestuia, campania se va desfăşura în parteneriat cu Fundaţia Mereu Aproape, aceasta fiind resposabilă de alegerea familiilor cu probleme materiale, ai căror copii vor beneficia de jucăriile colectate pe parcursul lunii iunie.
„Pe lângă faptul că este o acţiune umanitară, campania are şi o componentă educativă. Încă din copilărie este important ca părinţii să îşi înveţe copii să se bucure de vârsta lor, dar în acelaşi timp, să fie atenţi şi la nevoile celor mai puţin norocoşi şi să împartă o parte din jucării cu aceştia”, a subliniat Mugurel – Horia Rusu.
Astfel, părinţii pot selecta împreună cu cei mici jucăriile pe care aceştia nu le mai folosesc şi pe care doresc să le trimită către copii defavorizaţi, ulterior urmând ca acestea să fie aduse în oricare magazin Hornbach din ţară şi colectate în cadrul unui stand special amenajat. Este important însă ca acestea să fie curate şi funcţionale pentru ca micuţii care le vor primi să se poată bucura.
“De la egal la egal, dăruim şi suntem aproape de familiile nevoiaşe. Mutăm munţii pentru copiii care au dreptul la o copilărie frumoasă. De la un laptop la o casă, sute de români au primit ajutorul atunci când au avut nevoie. Orice român poate schimba viaţa unui copil, trebuie doar să vrea şi să ştie unde să vină atunci când vrea să dăruiască necondiţionat. În urma acestei acţiuni vom oferi EMOŢIE, lucru străin de un copil născut într-un mediu pe care nu şi l-a dorit, dar îl acceptă deoarece acolo este FAMILIA lui”, a declarat, la rândul său, Andreea Şurghie, Project Manager Fundaţia Mereu Aproape.
Înainte de a fi trimise către copii defavorizaţi, toate jucăriile colectate pe durata campaniei vor fi selectate în funcţie de recomandările de vârstă şi igienizate pentru a putea fi utilizate în siguranţă de către beneficiari.
Ateliere speciale de Ziua Copilului
Pe lângă campania de colectare de jucării, cu ocazia Zilei Copilului, Hornbach va organiza în toate magazinele sale şi acţiuni speciale pentru cei mici. Astfel, pe parcursul zilei de sâmbătă, 31 mai, toţi copii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani sunt aşteptaţi în magazinele Hornbach, la ateliere creative.
Orar desfăşurare ateliere
1. Hornbach Baloteşti Atelier (orele 10:30 - 12:10)
2. Hornbach Militari Atelier (orele 16:30 - 18:10)
3. Hornbach Berceni Atelier (orele 13:30 - 15:10)
4. Hornbach Timisoara Atelier (orele 11:00 - 12:40)
5. Hornbach Braşov Atelier (orele 10:00 - 17:00)
„De ziua lor, cei mici vor avea posibilitatea de a-şi exersa creativitatea şi imaginaţia la Hornbach. Astfel, copii îşi vor putea testa abilităţile practice, sub atenta supraveghere a unor persoane specializate”, a mai adăugat Mugurel – Horia Rusu.
Detalii suplimentare despre fiecare acţiune dedicată copiilor din magazinele Hornbach pot fi găsite pe pagina oficială a companiei. De asemenea, tot aici pot fi găsite mai multe informaţii şi despre campania de colectare de jucării pentru micuţii nevoiaşi.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro