„Iepuraşul de catifea” noua poveste a editurii Cartea Copiilor

9 iunie 2011
Autor:
dowmedia08

Încă de la prima sa publicare, în 1922, cartea s-a bucurat de succes, devenind una dintre poveştile clasice citite de generații de părinți şi copii. Povestea a primit şi distincția “IRA/CBC Children's Choice”, situându-se astfel în topul preferințelor copiilor.

Margery Williams (1881 – 1944) a scris numeroase cărți pentru copii şi adolescenți, însă cea mai cunoscută este “Iepuraşul de catifea” (The Velveteen Rabbit). Ideea că jucăriile au o viață a lor şi că depind de dragostea pe care le-o poartă copiii a fost o parte din modul în care ea vedea lumea: „Scriind despre jucării, mi-am amintit de copilăria mea şi neuitatul meu iepuraş Tubby sau căluțul de piele cu care mă jucam parcă au căpătat din nou viață.”

Ilustrațiile cărții au fost realizate special pentru Cartea Copiilor de Ágnes Keszeg, care este la a doua colaborare cu editura. Artista Ágnes Keszeg a lucrat cu numeroase edituri şi reviste din România şi Ungaria şi a obţinut, în 2009, Marele Premiu al concursului „Para de Aur“ (Aranyvackor) din Budapesta. Mai mult, „Iepuraşul de catifea” se bucură de susținerea Itsy Bitsy şi a Mami.ro.

"Iepuraşul de catifea sau Cum prind viață jucăriile", carte recomandată copiilor între 3 şi 11 ani, este disponibilă pe site-ul editurii – www.carteacopiilor.ro - la preţul de 29 lei.

Despre Cartea Copiilor

Editura Cartea Copiilor este o editură tânără care, din 2007, oferă micilor cititori români cărţile unora dintre cei mai populari autori şi ilustratori internaţionali. Editura Cartea Copiilor a tradus titluri clasice din literatura pentru copii a lumii, cărţi consacrate de-a lungul deceniilor, cum ar fi seria iepuraşului Miffy, de Dick Bruna, "Omida mâncăcioasă” sau „Iepuraşul de catifea”. Cartea Copiilor se deosebeşte de celelalte edituri de cărţi pentru copii din România prin accentul pus pe ilustraţii, la fel de valoroase ca textele şi mesajele transmise. Toate titlurile au fost alese în aşa fel încât să cultive gustul copiilor pentru frumos şi pentru artă, printr-o diversitate de stiluri de ilustrare: tehnica colajului, folosită de Eric Carle, unică în literatura pentru copii, desenul minimalist al lui Dick Bruna, arta lui Silke Leffler inspirată din design textil, delicateţea acuarelei utilizate de Anita Jeram şi Ágnes Keszeg sau stilul abundent în detalii, abordat de japoneza Nami Adachi şi de finlandezul Mauri Kunnas. Mai mult, Cartea Copiilor oferă celor mici jucării de pluş, puzzle-uri, jocuri sau planşe de colorat cu personajele lor preferate din cărţile editurii, toate disponibile la www.carteacopiilor.ro.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram