Informare şi conştientizare pe plajele litoralului românesc

30 iulie 2011

Cei 15 voluntari implicaţi în campanie au reuşit, în cele 15 zile de campanie, să informeze peste 1000 de persoane despre importanţa colectării selective a deşeurilor. Mai mult, turiştii, care au aruncat gunoaiele în coşurile corespunzătoare, au avut ocazia de a participa la tombola zilnică organizată de Mare Nostrum. Până acum, au fost premiate 21 de persoane care au dat dovadă de un comportament responsabil. În plus, campania “Litoral Curat” se bucură şi de sprijinul Asociaţiei Litoral–Delta Dunării. Prin intermediul celor 1000 de pliante puse la dispoziţie de Mare Nostrum, aceasta promovează, atât în rândul hotelurilor de pe litoral, cât şi în rândul turiştilor, necesitatea colectării selective a deşeurilor şi importanţa reciclării materialelor regenerabile.
“Campania a început deja să dea roade şi acest lucru se observă la fiecare centru de informare. Acest fapt se datorează şi voluntarilor noştri care se ocupă de informarea turiştilor şi care sunt prezenţi de miercuri până duminică pe plaja Modern şi de vineri până duminică pe plaja Vega. Am fost plăcut surprinşi să constatăm faptul ca unele persoane refuză biletele la tombolă din considerentul că este normal să arunce la coş, atâta timp cât acesta există. Ba mai mult, unii turişti folosesc campania noastră pentru a-şi învăţa copiii cum să se comporte adecvat pe plajă. Responsabilitatea acestor oameni reprezintă imboldul necesar pentru a merge mai departe şi, totodată, convingerea că îi putem determina, şi pe cei mai puţin familiarizaţi cu ideea de colectare selectivă, să adopte un comportament mai prietenos cu natura. Şi nu în ultimul rând, apreciem şi rolul Hotelului Central şi a Camping–ului Holidays în promovarea acestui concept în rândul turiştilor”, a declarat Alexandra Telea, coordonatorul evenimentului.
Campania “Litoral Curat” se adresează atât turiştilor care sunt prezenţi pe litoral, locuitorilor din zona costieră românească, administraţiei locale, cât şi agenţilor economici implicaţi în procesul de salubrizare şi colectare a materialelor reciclabile.
Partener: Dayan Impex S.R.L, Hotel Vega şi Asociaţia Litoral–Delta Dunării
Parteneri media: Radio Constanţa, Constănţeanul.com şi ziarul Alb–Negru

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram