Informatii ce nu trebuie ratate despre Campionatul European de Fotbal 2016

5 mai 2016
Autor:
Content SEO

La aceasta editie a Campionatului European din Franta vor participa pentru prima data 24 de formatii de pe “batranul continent”. Impartite in sase grupe, acestea se vor lupta in perioada iunie-iulie 2016 pentru castigarea celui mai ravnit trofeu la nivel de echipe reprezentative. Totul la Campionatul European 2016 va sta sub semnul unei sigurante sporite, dat fiind faptul ca amenintarea terorista inca planeaza asupra Frantei si asupra altor tari europene.

Atacurile teroriste care au avut loc in Franta, inclusiv cu ocazia partidei amicale Franta-Germania, au zguduit intreaga tara si au adus starea de urgenta pe intregul ei teritoriu. Campionatul European 2016 va avea loc in conditiile unor masuri draconice de securitate pe care le vor lua organizatorii competitiei. Starea de urgenta decretata pe teritoriuul tarii inca din noiembrie 2015 va fi prelungita, se pare, inclusiv pe perioada desfasurarii turneului final de fotbal.

Aceasta prelungire va fi de doua luni, conform declaratiilor facute de oficialitatile statului francez. Asigurarile privind siguranta tuturor participantilor au fost date inclusiv de premierul tarii, Manuel Valls. El a mai declarat in fata presei ca aceasta competitie trebuie, in acelasi timp, sa ramana o sarbatoare a europenilor, in ciuda restrictiilor si ingrijorarilor legate de securitatea spectatorilor si jucatorilor de la Euro 2016. Prelungirea starii de urgenta va fi, in astfel de conditii, o situatie exceptionala motivata de importanta majora a evenimentului gazduit de Franta.

La cele 51 de meciuri ale Campionatului European 2016 vor participa aproximativ 2,5 milioane de spectatori. In toate marile orase din tara vor fi amenajate zone speciale cunoscute sub denumirea de “Fan Zones”. Cei care planuiesc sa mearga in Franta pot sa dea curs planurilor lor, caci organizatorii vor lua masuri exceptionale. Astfel, datorita starii de urgenta decretata in tara, politia va avea atributii sporite si va putea retine orice suspect in arest la domiciliu. Organizatii teroriste precum ISIS vor dori, cu siguranta, sa arate intregii lumi ca sunt destul de puternice pentru a destabiliza orice stat, oricat de puternic ar fi el.

Cel mai expus va fi cel mai mare stadion, Stade de France. Aici va avea loc meciul de deschidere de la Campionatul European 2016, cel dintre Franta si Romania. Tot pe Stade de France se va desfasura si finala Euro 2016. Fiind o zona limitrofa Parisului, Saint-Denis este un mic oras care gazduieste oameni din toate straturile societatii, inclusiv refugiati. Din aceasta cauza, Stade de France va fi pazit de circa 1.200 de politisti pe durata desfasurarii turneului. Acolo vor fi prezenti si 80 de medici care vor acorda prim-ajutor oricui va avea probleme de sanatate.

Organizatorii Euro 2016 au facut recent cel mai complex exercitiu-simulare, in cadrul caruia au fost derulate manevre specifice care se executa in cazul unor atacuri teroriste si nu numai. Nu mai putin de 1.000 de politisti si pompieri au luat parte la simularile desfasurate recent in orasul Nimes.

Mai exact, a fost creat un scenariu in care suporterii dintr-un Fan Zone de la campionatul european ar fi fost atacati cu o arma chimica. Fortele de ordine au intervenit prompt, echipate cu masti de gaze si echipament specific unor asemenea situatii.

Recent, un grup de cetateni cu legaturi islamiste a fost arestat de autoritatile franceze, tocmai pentru ca se banuieste ca in capitala tarii s-ar putea planui in curand inca un atac terorist sangeros. Ministrul de interne al Frantei, Bernard Cazeneuve, a declarat si el ca Franta va fi pregatita pentru orice eventualitate a unui atac terorist pe teritoriul ei si in special la Paris.

Ce ii mai ingrijoreaza pe francezi

Pe langa problemele legate de securitate, francezii mai sunt ingrijorati de echipa lor nationala. Este o certitudine faptul ca atacantul Karim Benzema nu va fi inclus in lotul Frantei pentru acest turneu final. Astfel, nu vom putea vedea la Campionatul European 2016 una dintre cele mai mari vedete ale fotbalului mondial, un jucator care a facut furori la Real Madrid cu executiile sale extraordinare si cu stilul de joc care aminteste pe alocuri de Zinedine Zidane.

Insusi Zidane, antrenorul actual al lui Benzema la Real Madrid, a spus recent ca acesta este foarte abatut din cauza neconvocarii lui la Euro 2016. Zidane a subliniat faptul ca este singura ocazie cu care Benzema putea juca la un campionat european de fotbal chiar in tara lui, ocazie irosita de faptele lui reprobabile din trecut, adica de santajul a carui victima fost un alt fotbalist francez, Valbuena. Benzema are deja 28 de ani si nu va mai avea o asemenea ocazie in cariera lui. Campionatul european din acest an ar fi fost prilejul perfect pentru el. Totusi, Zidane a evitat sa faca alte comentarii in legatura cu aceasta problema in care federatia franceza de fotbal a decis totul in mod drastic pentru Benzema.

Pe hartie, totul arata bine pentru antrenorul Didier Deschamps si formatia lui. Plina de jucatori tineri si talentati, echipa nationala a Frantei poate suferi insa la capitolul omogenitate. Calitatea de tara gazda a acestei competitii se poate intoarce impotriva Frantei la un moment dat, iar efectul poate fi unul negativ. Hugo Lloris e unul dintre cei mai buni portari din Europa in acest moment, si el va incerca sa pastreze intacta poarta formatiei sale. Alaturi de Lloris vor evolua jucatori de mare talent precum Mamadou Sakho (Liverpool) Eliaquim Mangala (Manchester City) sau Laurent Koscielny (Arsenal). Nu multe formatii participante la campionatul european se pot lauda cu o asemenea densitate de jucatori foarte talentati si tineri.

Pentru a ramane conectati la desfasurarea de forte de la Campionatul European de Fotbal, va recomandam sa accesati Clasament-Fotbal.com, probabil cel mai bun site de rezultate live si statistici avansate din industrie.

 

 

 

 

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram