Industria alimentară din România este una dintre puținele industrii care nu a avut de suferit, indiferent de criza economică sau cea generată de pandemie. Prin urmare, dacă te gândești la o carieră, ar trebui să ai în vedere acesta zona economică.
Industria alimentară din România este una dintre puținele industrii care nu a avut de suferit, indiferent de criza economică sau cea generată de pandemie. Prin urmare, dacă te gândești la o carieră, ar trebui să ai în vedere acesta zona economică. Având în vedere că mâncarea este în centrul culturii române, vei găsi oricând locuri de muncă în industria alimentară. Însă, ca orice alt job, nici cele în alimentația nu vin fără provocări. Iată ce trebuie să știi despre locurile de muncă în industria alimentară.
Odată ce ai studii în domeniul alimentației, poți să îți găsești loc de muncă foarte rapid. Fie că vorbim de un job de lucrător comercial în domeniul alimentar sau de inginer, acestea sunt la mare căutare pe siteurile de profil. În România se deschid în mod constant noi centre comerciale, astfel că este mereu nevoie de personal calificat în industria alimentară. Mai mult decât atât, restaurantele și localurile noi, deschise de pandemie au nevoie de oameni ca tine. Astfel, fie că lucrezi într-un supermarket, fabrică de produse alimentare sau restaurant, ai oricând oportunități noi.
Pentru a deveni inginer în industria alimentară trebuie să finalizezi studiile unei facultăți de industrie alimentară, în special Agronomie. Majoritatea universităților au această specializare, indiferent de orașul în care alegi să studiezi. Însă, poți să faci și un liceu cu această specialitate. Chiar dacă nu mai sunt școli profesionale, asta nu înseamnă că nu poți urmă cursurile unui liceu tehnic. Astfel, nu va mai fi nevoie să te reprofesionalizezi, deoarece spectrul este foarte mare. De la lucrător comercial pe raionul alimentar, la tehnician alimentar și inginer agronom, o diplomă și cunoștințele aferente din domeniu sunt extraordinar de căutate.
În cazul în care industria alimentară îți face cu ochiul, dar nu ai studiile necesare, trebuie să știi că poți face oricând un curs de reprofesionalizare. În general, cursurile de tehnician în industria alimentară sunt subvenționate de Ministerul Muncii sau Uniunea Europeană și sunt gratuite. Astfel, poți accesa oricând un astfel de curs. Fie că alegi să fii măcelar sau patiser, poți învăța artă cu un curs de profesionalizare. Mai mult decât atât, dacă motivul recalificării este că vii dintr-un domeniu care nu ai are căutare la noi în țară, trebuie să știi că industria alimentară oferă foarte multe oportunități oamenilor, indiferent de nivel de pregătire.
De asemenea, ar trebui să știi că salariile se oferă, ca în toate domeniile, în funcție de studii și vechime. Astfel, un inginer are salariu pornind de la 4000 de lei, iar tehnicienii pleacă de la minimul pe economie. Zona în care profesezi poate influența salariul. Însă, în general, industria alimentară este destul de bine plătită în România.
Am vorbit despre avantajele pe care le ai dacă lucrezi în industria alimentară, însă a venit momentul să vorbim și despre provocări. Cea mai mare responsabilitate pe care o au lucrătorii din acest domeniu este curățenia. Având în vedere că produsele create de această industrie sunt consumate de mii de oameni, igiena este foarte importantă . Astfel, normele pot părea prohibitive, în special, în ultima perioada, dominată de covid.
Fie că ești personal necalificat sau inginer trebuie să fii mereu la curent cu ultimele reglementări în domeniu, deoarece acestea stau la baza sănătății consumatorului. Prin urmare, dacă alegi un loc de muncă în acest domeniu, trebuie să ții cont de faptul că atât igienă personală, cât și cea a spațiului în care lucrezi, trebuie să fie absolut impecabile.
Industria alimentară este foarte ofertantă din punct de vedere al locurilor de muncă. Poți să îți găsești oricând de luncă, indiferent dacă ești lucrător comercial sau inginer în industria alimentară. În ajutorul tău vine și siteul de locuri de muncă MyNextJob.ro care îți pune la îndemână instrumente precum traducerea CV-ului și un sistem de filtrare al locurilor de muncă foarte fin, astfel ca procesul de aplicare la un job să fie cât mai simplu pentru tine. Cu câteva clicuri aplici la locul de muncă pe care ți-l dorești. Astfel, îți rămâne mai mult timp pentru a te pregăti de interviu.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro