Lidl dă sâmbătă, 16 iunie, startul turneului naţional de concerte pop & dance Mix Music Evolution cu desfăşurare naţională în 14 oraşe în perioada 16 iunie – septembrie 2012. În calitate de sponsor principal, Lidl susţine pentru prima dată un eveniment de asemenea anvergură în ţara noastră, oferindu-le spectatorilor ocazia de a degusta produse specifice Lidl la cele mai avantajoase preţuri – o premieră pe piaţa concertelor din România.
Startul evenimentelor se dă în Moldova, la Câmpulung Moldovenesc în data de 16 şi 17 iunie şi continuă spre litoral astfel: Suceava (23-24 iunie),
Fălticeni (30 iunie-1 iulie), Roman (7-8 iulie), Piatra Neamţ (14-15 iulie), Bacău (21-22 iulie), Oneşti (28-29 iulie), Constanţa (4-5 august),
Mangalia (11-12 august), Neptun (16-17 august), Venus (18-19 august), Eforie Nord (23-24 august), Saturn (25-26 august) şi concertul final va
avea loc în septembrie în Bucureşti.
Turneul Mix Music Evolution aflat la a doua ediţie este susţinut de brandurile proprii Lidl – bere Argus şi apă Saguaro.
Lineup-ul turneului Mix Music Evolution include cel mai bun mix de artişti, precum Proconsul, Andreea Bălan, Petrişor, Alexandra Ungureanu,
Keo, Skizzo Skillz şi DJ Jungle, moderatorii evenimentului fiind Cătălin Măruţă şi Emma Ştefan.
Distracţia începe întotdeauna la ora 13:00 în fiecare sâmbătă şi duminică în magazinele Lidl, acolo unde fanii formaţiilor se pot întâlni cu aceştia
live pentru o sesiune de autografe şi fotografii. Lidl acordă În fiecare oraş un număr de 5 invitaţii duble „Mix Music Experience”, constând în
acces în spatele scenei şi în cortul artiştilor.
„Lidl sărbătoreşte prima vară în România în mijlocul clienţilor oferind cel mai bun mix între mâncare de calitate, băutură la preţuri extrem de
accesibile pentru toată lumea şi voie bună – toate fiind ingredientele unei petreceri incendiare Mix Music Evolution 2012 susţinute de brandurile
Argus şi Saguaro”, a declarat Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl România.
„Această serie de evenimente este menită să întărească poziţia Lidl pe piaţa locală, oferind tuturor celor prezenţi ocazia să întâlnească brandul
Lidl şi în afara magazinelor noastre” a mai adăugat Georgiana Tugearu.
„Suntem extrem de bucuroşi să avem un partener pe măsura lui Lidl in cel de-al doilea an al turneului naţional Mix Music Evolution 2012. Cel
mai mare turneu muzical al anului oferă şi cel mai bun mix de artişti renumiţi - Proconsul, Petrişor, Andreea Bălan, Alexandra Ungureanu, Keo,
Skizzo Skillz şi DJ Jungle. Mai mult, artiştii îi aşteaptă pe fani în fiecare sâmbătă şi duminică la o sesiune de fotografii si autografe” a declarat
Bodo (Proconsul), directorul artistic al turneului Mix Music.
Intrarea în cadrul concertelor este condiţionată de plata unui bilet de 1 Leu, sumă ce va fi direcţionată campaniei de reîmpădurire a parcurilor
„1 Leu pentru copacul meu”.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro